Florența Albu – Versuri.pro

Joc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Deschid brațele-n lături
și fug, în vânt,
în jocul cu aeroplanele.
Mă plec pe-o aripă,
pe cealaltă,
vântul îmi bate în frunte
cu crengi aeriene, febrile,
și fug, cu ochii-nchiși
și-s toată a vântului
și fug și fug,
până cad, împiedicându-mă-n ierburi.
Rămân cu aripile-n lături,
cu ochii închiși.
Inima-mi bate tare, în buze,
în pleoape, sub tâmple,
parcă am o mulțime de inimi,
parcă-am căzut undeva
în aeru-adânc
parcă-am rămas suspendată între văzduhuri
– mă aud gâlgâind
de sânge și râs,
sfârșindu-mă în aerul albastru și rece
ca un fiord.

Pasărea Poetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Suntem într-un fel
vânătorii „păsării care nu există” –
pasărea pe care poți s-o imaginezi cum vrei
s-o colorezi în toate culorile cerului
cu aripi imense, minuscule, suprapuse,
poți mai ales să-i ascuți cântecul,
altul, după fiecare ceas al luminii,
după foșnirea pădurii și spaimele frunzelor.
Pasărea poetului
lăsată prin testament
unor pierde vară și toamnă
ca noi.

File de Istorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Râdea bunicul
râdea cu râs nechezat, avea mare voie bună.
Și povestea.
Iar noi rămâneam lângă foc,
popândăi ridicați în două labe,
înfricoșându-ne și minunându-ne
nemereu.
Ne visam haiduci
deștepți și veseli
răscolind în copitele calului
colbul din Drumul Subțire
și glodul curții boierului Nan.
Era doar o poveste
dăruită azi memoriei mele
și tuturor anilor morți.
Râdea bunicul…

Poezia II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Singurătatea mea de toate zilele
nu știu să vorbesc altfel
să mă fac înțeles altfel.
Între noi
oboseală și neîncredere
și nesupunere;
între ceea ce spunem
și ce înțelegeți
se strânge timpul
cu carul și roata/ sub roată.
Cuvintele sunt mai bătrâne
decât voi; poezia vă arată
coasta, tălpile, palmele împunse
și nu o credeți.

Chirpici

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Din nou orașul câinilor părăsiți
haitele câinilor –
urletul lor de pustiu de urât
orașul – maidan.
Pare că toți am murit
toți am intrat în chirpici.
Spiritul
praful și pulberea!.
Istoria – vastă ruină
prin evi înainte
rătăcesc câini hăituiți.
Poemul acesta e felul meu de-a urla cu ei urletul – artă poetică!.
Azi te invoc, Doamne,
între ruinele urbei
absentule din realitate!.

Cel Mai Dorit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Umbra mângâierii era de netăgăduit,
genialitatea aurea fruntea de fildeș a țării mele.
Cel mai dorit plai,
cel mai dorit leagăn.
N-am să-l uit niciodată,
îl voi lua cu mine
acolo,
în nicăieri.

Incantații

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Tristețe cu numele sfânt
astăzi lumina e vânt
lumea – pământ
moartea – cuvânt.

Ceruri și chipuri
cine de taine
roata de chipuri
de spaime.

Acolo la mijloc
Ioan cel tânăr
Ioan fără de țară
decapitatul
botezătorul
gură de aur –.

felul nostru de-a fi
de-a fi aleși
pedepsiți
felul nostru de-a fi.

Ioanii triști
Ioanii vânt
pământ
cuvânt.

Pietre Rănite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Țărmul de sud,
țărmul cu pietre însângerate –
mai doare urma degetelor oarbe
care le-au modelat, rănindu-se –
atâtea-nfățișări neînțelese! –
și trebuie să-nchizi, asemeni, ochii
să le cuprinzi înfățișarea dată
de zeii orbi, cu vise mari
sub pleoape.
O, încrustate pietre,
mai mult și mai durut
ca scutul lui Achile –
ce lupte-au fost adânc
și cine a ținut
aceste paveze în dreptul inimii?.
Din când în când se bat în larg
delfinii
la vremea dragostei – și marea
îi aruncă
la țărm, să-și scurgă-n pietre
sângele și sămânța
încă vii..

Cea Care Nu Mai Este Deloc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se coboară,
nu din smerenie, ci din frică –
un pas înapoi,
apoi încă unul,
până când vocea ei devine ecou în gâtul altcuiva.
Zâmbește când nu vrea,
aprobă când doare,
lasă capul în jos
de parcă pământul ar avea răspunsuri
mai bune decât cerul.
Își înghite vorbele
cu tot cu spin,
le mestecă din nou,
prefăcându-le în ceva acceptabil
pentru liniștea ei.
Se micșorează
în fața unor ochi
care nu privesc,
doar scanează.
Și se întreabă,
în tăcerea care urmează:
„cine sunt
când nu mai sunt deloc?”

Vorbe Pentru Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Spui vorbe pentru mare.
Începi încă și încă,
escaladezi adâncul,
vorbe subțiri și vorbe grase
și râsul
– fie și râsul!
Tot ce poate umple
frica, distanța,
somnul prea lesne îmbătat cu toate.
Spui vorbe pentru mare?
Fie, răs-spune-le!
Pietre de-ar fi
și vocea ta – praștie
de aruncat vorbe,
până la țărmul celălalt –
eu le voi da mării mele
cu dragoste.