Strofa 1:
Era un vagabond cu multe cicatrici
Cânta lângă greieri la lumini de licurici
Visător, fără bani, dar fericit mereu
Atât de fericit, zâmbea și când dădea de greu,
Dar filmul i se rupe, e distras de două cupe
Ce par să îl derute, că-i par nemaivăzute
Ochii îi rămân blocați câteva minute
Își ia inima-n dinți și merge s-o salute.
Și buzele ei răspund, în sufletul lui erup vulcanii
Se pare că l-a lovit iubirea ca valul unui Tsunami
Și-o-ntreabă reținut, modest și rușinat
„Nu vrei să te conduc acasă, că s-a cam înserat?”
Avea un gol în stomac când stătea lângă ea,
Avea emoții, nu știa ce să zică și nu prea vorbea.
Parfumul ei l-a amețit și-o-ntreabă cu greu
„Pot să vin să te iau mâine de la liceu?”.

Refren:
Ca ea, rece e doar ploaia
La inima-mi oprește bătaia
Și m-a făcut să cred că toate sunt ca ea
Ca ea, rece e doar ploaia
La inima-mi oprește bătaia
Ea iubea doar banii, nu dragostea mea.

Strofa 2:
S-a sunat de ieșire, el stă nerăbdător
Să-și vadă dragostea în fața ochilor,
Și-a pregătit discursul s-o scoată în oraș
A luat tricoul cel mai bun de pe umeraș.
Că știe un restaurant bun și vrea să-i propună
Dac-ar vrea și i-ar plăcea să ia masa-mpreună
Bani nu prea avea la el, la doi să se-nhame
Așa c-o să-i ia doar ei, el zice că nu-i e foame.
E mai mult ca sigur că-i o idealistă
Nu-i ca toate tarfele materialistă
Că va pune preț pe suflet și nu se uită-n cont
Și că pentru ea a renunțat la viața de vagabond
Deodată o vede, uite-o cum iese din liceu
Nici măcar nu îl salută și se urcă-ntr-un BMW
Pleacă-n trombă, lasă fum în urmă
O lacrimă îi scapă… și ura-n el se-adună.

Refren:
Ca ea, rece e doar ploaia
La inima-mi oprește bătaia
Și m-a făcut să cred că toate sunt ca ea
Ca ea, rece e doar ploaia
La inima-mi oprește bătaia
Ea iubea doar banii, nu dragostea mea.

Bridge:
Ca ea, e doar ploaia
Ca ea, rece e doar ploaia.

Strofa 3:
Nu l-a văzut plângând, sau nevindecat
Nu l-a văzut la pământ, că s-a ridicat
Pentru că plânge doar atunci când tună și plouă,
Să nu-i vadă lumea lacrimile cum se rup în două
S-a jurat și s-a certat cu inima, i-a interzis
Să mai bată pentru cineva vreodată nepermis
Am scris asta cu durere și-am scris-o cu greu
Că pustiul ăla inocent se pare c-am fost eu!

Strofa 1:
Se-ntâmplă să n-am nici un chior,
Dar nu mă-mpiedică să zbor,
La mintea lor nu mă cobor,
Că sunt deasupra banilor,
Dar zilele mele nu sunt rele,
Fericirea mea nu stă-n lovele,
Prin viața eu trec ușor,
Că mă ridic și când cobor.

Refren:
Nici măcar un milion (2x).

Strofa 2:
Și ce dacă beau, ca să mă mențin,
3 sticle de vin pe seară?
Și ce dacă-mi iau băieții cu mine
Și nu mă duc azi la școală?
Sunt un avion cu motor,
Planez deasupra banilor,
Și vara de vara, seara de seara,
La bere nu stam pe bară,
Că se face chetă și-aprind o rachetă
În Dacie pe banchetă,
Prin viața eu trec ușor,
Că mă ridic și când cobor.

Refren:
Nici măcar un milion (2x)

Plecat dintr-o zonă cu un prost renume
Unde nimeni nu-ți dă șansa să devii un nume
Unde câinii sunt mai oameni decât oamenii ce-i știu
Îți intră sub piele, doctori fără bisturiu
Capu- sus să-mi văd visu’ cu ochii.
Am mâinile pe foi și pix, nu le pierd sub rochii
În ochii tăi drumul pare fără pietre
Mii de kilometri-am mers s-ajung la tine-n ureche
Căzut la pământ, mă scutur de praf râzând
Mă descalț să calc pe pietre, am în cap același gând
Fă ceva, nu doar visa, în fiecare zi la
Oare ce-ar fi, cum ar fi, dac-ar fi așa?
Că poa’ să cadă cerul să-mi văd îngerul cum plânge
Mă lupt cu norii negri cât mai am în vene sânge
Și n-am zis că sunt omul cel fără de pată
Sunt arhitectul ce-și transformă ruina în artă.

Ridic ochii din pământ
Viața mă lovește-n piept
Las în urma mea să urle
Un portret fără regret. x2

Un tablou bacovian într-o lume nouă
Calc pe drumuri de beton, nu mai calc pe rouă
Nu țin visele în teacă, greul o să treacă
Brațul ce va scoate apa din piatra seacă
Omu-i lup cu oamenii e miez când e în haită
Când e lupu’ singur plânge și se vaită
Cad pereții, o iau de la capăt iar
Toți profeții, cu vorbele-n zadar
Hai să spună orice parvenit că asta nu-mi e calea,
Urmarea o va vedea că nu banii îmi șterg sudoarea,
Răbdarea mă ține treaz să-mi găsesc singur alinarea,
Că am oameni ce-ascultă chemarea
Și-mi taie suflarea
Îmi văd îngerul cum plânge
Mă lupt cu norii negri cât mai am în vene sânge
Și n-am zis vreodată că sunt om fără de pată
Sunt arhitectul ce transformă viața sa-n artă.

Ridic ochii din pământ
Viața mă lovește-n piept
Las în urma mea să urle
Un portret fără regret. x2

Ridic ochii din pământ
Când viața mă lovește-n piept
Las în urma mea să urle
Un portret fără regret. x2

Tensiune și fiori
Amândouă, împreună, alungă soarele sub nori
Țin mâna pe fața ta
Ma privești și, zâmbind, lași lacrimi în palma mea.
Sunt clipe când nu respir
Ne pierdem prin patul cu miros de trandafiri
Iar tu să nu-mi spui să mă opresc
Că aș răsturna pământul, ca să vezi cât de iubesc.
Si gelozia-i constructivă, uneori
Când ești pe culme, te învață să cobori
Tu o duci la extrem, batem pasul pe loc
Când aud la orice pas, nu iese fum fără foc.
Același pat, aceeași frică
Nu te-am trișat, chiar nici o clipă
Îți fac cadou sentimentele mele
Ți le pun la picioare, nu călca pe ele.
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc.
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc.
Când totul poa’ să fie simplu
Tu faci totul complicat
Ne panicăm că trece timpul
Dimineața ne-ntrebăm cum de aseară ne-am certat.
Acum, când e rău, ne e tot bine
Noi doi, mai mereu la înălțime
Nu ne poate schimba nimeni, ne ridicăm din noroi
Cu speranța că-ntr-o zi vom naște ceva din noi.
Si frica-i un sentiment
Când iubești, dispare, apoi devine absent
Ba e cald, ba e frig
Ba te pierd, te câștig.
Nu mă crezi, zici că mint
Ma iubești și te simt
Îmi zici că mă gândesc la ea
Că atunci când cad pe gânduri, mintea mi-e altundeva.
Si nu știi
Am trecut prin multe uși
Ce crezi
M-am oprit la ușa ta.
Când vine noaptea
Nu mai știu cine ești
Îmi fac doar filme-n cap
Ma mint și cred
La ea te gândești.
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc.
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc
Nu iese fum, fără foc
Fum, fără foc

Poate dacă nu m-aș fi născut nu aș fi știut
Cum e să te simtă oameni ce prin noroi au trecut
Poate dacă-nvățam carte eram în altă parte
Poate avocat, ministru sau doctor cu acte
Poate dacă făceam facultate sau conservator
În loc de raper visător ajungeam vreun dirijor
Poate dacă în ziua de 12 august stăteam în casă vara
Și nu ieșeam grăbit afară, azi detestam țigara
Poate ea a fost să fie și nu altele
Ca să pot să scriu cu lacrimi piesa Șarpele
Poate ai mei s-au chinuit să pună ceva pe masă
Poate d-aia prețuiesc prea mult liniștea d-acasă
Poate că n-am vrut să vând prafuri și pastile, kile
Poate d-aia stau în garsonieră și alții în vile
Poate așa a fost să fie că n-am căutat venituri
Poate azi nu mai dădeai din cap când mă simțeai pe beaturi.

Poate așa mi-a fost scris să fie
Că nimic nu-i întâmplător
Pe buze plânge o poezie
Cu cuvinte la locul lor
Când doare sufletul îmi spune
Că nimic nu-i întâmplător
De ce mi se-ntâmplă tocmai mie
Să beau din zile care dor?

Poate-așa a fost să fie să prind și vremuri grele
Poate că nepoții mei mă vor întreba de ele
Poate sunt doar auzit de mulți și nu ascultat
Dar sunt cel mai fericit noaptea când m-așez în pat
Poate a trebuit să văd hiene cu fețe de lei
C-am cunoscut prea multe tarfe și nu erau femei
N-a fost să fie să fac armata să nu mă consume
Că mă băteam cu pandemia și dădeam amenzi la lume
Poate a fost să trag din greu dinainte de liceu
Șantier, spălătorii, banii pentru visul meu
Poate d-aia am fost crescut cu credința-n Dumnezeu
Să pot la rândul meu să-ntind o mână când ți-e greu
Poate-a trebuit să trec prin multe femei
S-o găsesc pe cea mai bună pt copiii mei
Poate toate nu-s deșarte acum când privesc în spate
Orice om este o carte cu destin aparte.

Poate așa mi-a fost scris să fie
Că nimic nu-i întâmplător
Pe buze plânge o poezie
Cu cuvinte la locul lor
Când doare sufletul îmi spune
Că nimic nu-i întâmplător
De ce mi se-ntâmplă tocmai mie
Să beau din zile care dor?

Poate nu sunt cum mă vezi, poate sunt mai mult de-atât
Sapă-n mine să găsești frumusețea din urât
Poate trebuia de mult să renunț la tot ce scriu
Dar e acea gură de aer ce mă ține încă viu
Poate dacă aveam părinții să mă țină-n spate
Eram pustiul de bani gata, o lichea în societate
Poate dacă nu puneam la suflet atâtea relații
Azi eram de piatră, căutam numai senzații
Poate d-aia am avut 3 accidente de mașină
C-atunci când viața pare neagră să ies o lumină
Poate d-aia nu vreau aur că-n rai altfel e gradina
Și mi-am luat model în viața mea pe fata Cristina
Poate d-aia nu am anturaj cu lepre și zdrențe
Să nu-mi supun caracterul la proaste influențe
Poate altfel îți doreai să fie versul din condei
Dar fii sigur de respectul meu, când o să dai replay!

Poate așa mi-a fost scris să fie
Că nimic nu-i întâmplător
Pe buze plânge o poezie
Cu cuvinte la locul lor
Când doare sufletul îmi spune
Că nimic nu-i întâmplător
De ce mi se-ntâmplă tocmai mie
Să beau din zile care dor?

Refren:.
Întunericul mă apasă
Și nu văd lumina
Și îngerii coboară-n casă
Din suflet să-mi ia rugina.

Strofa II:.
Îmi privesc familia ce-i drept o văd cam rar
C-alerg ca un orb zilnic pe drumul spre monetar
Și-l simt pe Lucifer în hartiile-astea blestemate
Că uit de familie când îmi promite că mi le dă pe toate
Că uit de casă, principii, promisiuni și vise
Doar ca să fac pe plac unei entități proscrise
Și când cad în jegu’ asta să bag noroi în portofel
Cad ploile din cer aduse de Gabriel
Îl simt pe Gabriel în privirea mamei mele
Îl miros pe Lucifer în curve false și lichele
Îl văd pe Gabriel printre copii pierduți
Îl simt pe Lucifer în conducători corupți
Mă uit în ochii tăi când vezi că-mi merge bine
Și-l văd pe Lucifer cum privește către mine
Câte mai duci tată când toți dăm cu pietre-n tine
Doamne spune-mi te rog că ești încă sănătos și bine!.

Refren:.
Întunericul mă apasă
Și nu văd lumina
Și îngerii coboară-n casă
Din suflet să-mi ia rugina.

Strofa III:.
Viața mea e o balanță deși un taur zace-n mai
Când Gabriel îmi dă cireșele dulci din flori de mucegai
Că am gustat din sărăcie cu atâta poftă ani de zile
Când Lucifer hrănea turme de porci hapsâni cu bani și vile
L-am simțit cum îmi râdea când mi-au plecat bunicii
Dar Gabriel mi-a dat un scut să nu cad pradă fricii
2 0 2 1 omul fuge de divin
Și-și găsește siguranța și credința-ntr-un vaccin
Văd buzele lui Lucifer când primesc hate gratuit
Simt înzecit, scârbit, d-aia pe mulți nu îi înghit
Plânge dragostea uitată, plâng și pomii, plânge cerul
Râde lăcomia toată, omului îi face felul
Gabriele, îți mulțumesc c-am greșit și-ai înțeles
Și m-ai ținut cu caracter de când am dat de succes
Și ca să fiu fără păcat, aș da orice, oricât!
Doamne ai promis că vii din nou, de ce durează atât?.

Refren:.
Întunericul mă apasă
Și nu văd lumina
Și îngerii coboară-n casă
Din suflet să-mi ia rugina.