Ridic ochii din pământ
Viața mă lovește-n piept
Las în urma mea să urle
Un portret fără regret.
Plecat dintr-o zonă cu un prost renume
Unde nimeni nu-ți dă șansa să devii un nume
Unde câinii sunt mai oameni decât oamenii ce-i știu
Îți intră sub piele, doctori fără bisturiu
Capu- sus să-mi văd visu’ cu ochii.
Am mâinile pe foi și pix, nu le pierd sub rochii
În ochii tăi drumul pare fără pietre
Mii de kilometri-am mers s-ajung la tine-n ureche
Căzut la pământ, mă scutur de praf râzând
Mă descalț să calc pe pietre, am în cap același gând
Fă ceva, nu doar visa, în fiecare zi la
Oare ce-ar fi, cum ar fi, dac-ar fi așa?
Că poa’ să cadă cerul să-mi văd îngerul cum plânge
Mă lupt cu norii negri cât mai am în vene sânge
Și n-am zis că sunt omul cel fără de pată
Sunt arhitectul ce-și transformă ruina în artă.
Ridic ochii din pământ
Viața mă lovește-n piept
Las în urma mea să urle
Un portret fără regret. x2
Un tablou bacovian într-o lume nouă
Calc pe drumuri de beton, nu mai calc pe rouă
Nu țin visele în teacă, greul o să treacă
Brațul ce va scoate apa din piatra seacă
Omu-i lup cu oamenii e miez când e în haită
Când e lupu’ singur plânge și se vaită
Cad pereții, o iau de la capăt iar
Toți profeții, cu vorbele-n zadar
Hai să spună orice parvenit că asta nu-mi e calea,
Urmarea o va vedea că nu banii îmi șterg sudoarea,
Răbdarea mă ține treaz să-mi găsesc singur alinarea,
Că am oameni ce-ascultă chemarea
Și-mi taie suflarea
Îmi văd îngerul cum plânge
Mă lupt cu norii negri cât mai am în vene sânge
Și n-am zis vreodată că sunt om fără de pată
Sunt arhitectul ce transformă viața sa-n artă.
Ridic ochii din pământ
Viața mă lovește-n piept
Las în urma mea să urle
Un portret fără regret. x2
Ridic ochii din pământ
Când viața mă lovește-n piept
Las în urma mea să urle
Un portret fără regret. x2
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre depășirea obstacolelor și transformarea unei vieți dificile în artă. Este un imn al rezilienței și al speranței, în care protagonistul își găsește puterea de a merge mai departe, indiferent de greutăți.