Eugenio Montale – Versuri.pro

Xenia (II) - 10

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

După lungi căutări
te-am găsit într-un bar pe Avenida
da Liberdade; nu știai o iotă
de portugheză sau, mai bine zis, un cuvânt:
numai: Madeira. Și sosi păhărelul
cu o garnitură de languste mici.
Seara fui comparat cu cei mai mari
lusitani cu nume de nepronunțat
și cu Carducci pe deasupra.
Deloc impresionată, te vedeam cum plângi
de-atâta râs ascunsă-ntr-o mulțime
poate plictisită, dar demnă.

Știri din Amiata - III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cearta asta creștină, care n-are
decât vorbe de umbră, bocet lent
ce-ți aduce din mine? Mai puțin
decât ți-a luat scocul ce dulce
intră-n pământ în coaja-i de ciment.
O roată de la moară, un vechi trunchi,
margini ultime ale lumii. Se deșiră
o căpiță de fân: târziu ieșiți
să-mi lege veghea de-al tău adânc
somn care îi primește, vin aricii
să se adape la un fir de milă.

Cu-al Vieții Rău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu-al vieții rău ades m-am întâlnit:
Era râu gâtuit ce clocotește,
Era o frunză ce se răsucește
Uscată, era calul prăvălit.
Bine n-am cunoscut, decât minunea
Întredeschizând divina Indiferență:
Era statuia calmă-n somnolență
De-amiază, norul, și șoimul în înălțimi zvârlit.

Mareea Joasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Amurguri de strigăte
când leagănul se mișcă sub umbrarul de viță
și aburi cenușii abia-mpăienjenesc
nemișcarea mării.
S-a dus timpul acela. Trec peste zid
zboruri piezișe repezi, coborârea
tuturor lucrurilor nu se mai oprește
și se amestecă pe țărm cu stânca
ce te-a aruncat în valuri întâia oară.
Sosește odată cu suflul primăverii
o vâltoare lugubră
de existențe absorbite, și-n seară,
neagră împletire, numai amintirile tale
se zvârcolesc și se apără.
Se-nalță pe spaliere, în tunelul
unde-ncet, încet, dispare trenul.
O turmă lunară sosește apoi
invizibilă pe dealuri și le paste.

E Ridicol Să Crezi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Că oamenii de mâine
pot să fie oameni,
ridicol să crezi
că maimuța ar spera
să umble într-o zi
pe două picioare.
E ridicol
să ipotechezi timpul
și tot atât de ridicol
să-ți imaginezi un timp
subîmpărțit în mai mulți timpi
și mai mult ca niciodată
să presupui că există
ceva
în afară de existibil,
singurul care se păzește
să existe.

Poezia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Din zorii secolului se discută
dacă poezia este înăuntru sau afară.
La început a învins înăuntrul, apoi a contracarat violent
afara și după ani s-a ajuns la un forfeit
ce nu va putea dura, pentru că afară
e înarmată până-n dinți.

Serenada Indiană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Risipa serilor e-a noastră totuși,
și pentru noi striația ce din mare
urcă în parc și aloeșii-i rănește.
Mă poți duce de mână, de-ți închipui
că ești cu mine, de foc nebunia
de-a te urma departe și ce spui,
ce strângi mi-apare-a fi-n puterea ta.

Deasupra Zidului cu Scrijelări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Deasupra zidului cu scrijelări,
umbrind băncile rare
arcul văzduhului apare
încheiat.
Cine-și mai amintește de focul
care a ars năvalnic
în vinele lumii? S-au risipit
într-o odihnă rece formele.
Mâine voi vedea iarăși băncile
și zidul și drumul obișnuit.
În viitorul deschis diminețile
stau ancorate ca niște bărci în port.

Opinia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pe vremea primelor mele iluzii
Opinia nu se născuse încă.
Acum inundă totul, a izbutit să intre
până şi-n şcolile elementare.
Tot mai greu de conceput e să întâlneşti un Mesia
neascultat care să spună nu gândiţi.
Viaţa nu are prea mult de-a face
cu omul şi mai puţin chiar cu ideile.
Şi apoi cam ce ar avea de făcut viaţa?
Despre asta nu ne lămuresc minunatele
oracole despre care ni se tot spune.
Cineva poate ştie, dar are gura
pecetluită: nu vorbeşte.

Pentru O Floare Tăiată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Stinsă în fragedă vârstă
se poate spune că ai schimbat tu lumea?
Aceasta pentru mine e o certitudine ce n-o pot
împărtăși altora. Nicicând nu suntem siguri
de noi înșine care avem totuși ochi
și mâini să ne vedem, să ne atingem.
O urmă invizibilă nu-i din această pricină
mai puțin însemnată? Ți-am spus-o într-o zi
și tu: asta nu mă privește.
Sunt pitulicea care scoate un tril
și-adesea îl repetă, dar nu știi
dacă e ea sau alta. Și n-ai putea-o face
nici tu care ai ureche.