Dumitru Matcovschi – Versuri.pro

Poftă Bună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mi-e poftă de-o tocană
De porc, basarabeană.
Mi-e poftă și de-o zeamă,
Ca la bătrâna mamă.
De-o mămăliguță, iară,
Mi-e poftă – cu-o jumară
Să o mănânc, pe-o masă
Cu trei picioare, joasă,
Sub un salcâm, afară,
În fapt târziu de vară.
Mi-e sete și de-un vin,
Dar nu de-un vin-pelin,
De-un vin de razachie,
Care mai mult să-adie
A vin decât să fie,
Mi-e sete de-o rachie,
De-o țuică străvezie,
Palincă oltenească,
Palincă românească.
Deprins cu ”nu se poate”,
Vreau să fiu om în toate –
Un an pe încheiate
Înger am fost. Destul!
De vorbe sunt sătul.
Sătul și de spital,
Chiar de gerovital.
Mi-e tare dor de viață,
De-o sfântă dimineață
Cu soare roșu-roșu ;
Să cânte-n prag cocoșul,
Să-mi spună-Alexandrina
Să-aduc din nou mașina,
Ca să plecăm cu ea
În codru, la cișmea,
Să adunăm alune,
Ciuperci, dar nu nebune,
Împărătești, din care
Să facem masă-mare
Și să ne pară bine
Că nu suntem ruine,
Că răul tot s-a dus
Cu-acel autobuz –
La vale, mai departe
De viață și de moarte.
1991

Adevăruri Simple

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Adevărurile simple,
curajosul ce le strigă,
au fost spuse, nu o dată,
de furnic și de furnică.
Dar furnica și furnicul,
care nu mai au hodină,
nu le-au spus cu frunza verde,
ci le-au spus cu rădăcină.
Rădăcina crește-n hume,
rădăcina crește-n stâncă,
rădăcina crește-n suflet
și-n cuvânt mai crește încă.
Și frumoasele-adevăruri
au trecut astfel prin vreme
către viața anonimă,
către veșnice poeme.

Ninge Floarea de Tei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Să mă crezi, dar îmi pare rău
Stau de vorbă cu chipul tău
Iartă-mă și nu mă ierta
Uită-mă, uită-mă, nu mă uita!
Trece noapte și trece zi
Tu ai fost și mereu vei fi
Te-am cântat și te voi cânta,
Te-am sunat să-mi auzi inima.
Din nou ninge floarea de tei,
Șoapte cad, galben cad pe alei
Și bat, of, cu grindini de ploi
Și rămân amintiri pentru doi!
Din nou ninge floarea de tei,
Șoapte cad, galben cad pe alei
Și bat, of, cu grindini de ploi
Și rămân amintiri pentru doi!
Eu te cred, dar eu nu regret
Cucul cântă încet, încet
Vai, vai, vai, vai de steaua lui
Are cuib, are cuib și n-are cuib
Ca și cucul hoinar și tu.
Pleci și vii, vii cu da și nu.
Te aștept, te aștept mereu
Vino lin, vino lin, dragul meu.
Din nou ninge floarea de tei,
Șoapte cad, galben cad pe alei
Și bat, of, cu grindini de ploi
Și rămân amintiri pentru doi!
Din nou ninge floarea de tei,
Șoapte cad, galben cad pe alei
Și bat, of, cu grindini de ploi
Și rămân amintiri pentru doi!

Ion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Toate pietrele țărânii
Le-a săpat cu osul mâinii.
Toate lacrimile mamei
Le-a cules în podul palmei.
Toate crucile răscrucii
Le-a-ntrebat unde s-apuce.
Toate drumurile lumii
Le-a trecut pe jos anume.
Toate ocnele-nghețate
Le-a ținut o viața-n spate.
Toate lanțurile grele
Le-a sunat în pumni, rebele.
Toate frunzele pădurii
Le-a cercat în colțul gurii.
Toate florile poienii
Dăruitu-le-a Ilenii.

Apa Nistrului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Apa Nistrului cea mare,
Apa Nistrului.
Curge tulbure la vale,
Apa Nistrului.
Tulbure și zbuciumată,
Apa Nistrului.
Zbuciumată, pelinată,
Apa Nistrului.
Era limpede ca roua,
Apa Nistrului.
Bea din ea toată Moldova,
Apa Nistrului.
Pasărea oprea din zbor,
Apa Nistrului.
Se scaldă în ea odorul,
Apa Nistrului.
Curge tulbure și-n valuri,
Apa Nistrului.
Printre cele două maluri,
Apa Nistrului.
Și mai curge printre stele,
Apa Nistrului.
Tot cu lacrimile mele,
Apa Nistrului.
Nistrule, pe malul tău
iarbă crește și dudău.
Nistrule, tu nu mai ești
râul casei părintești.

Câine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un călău cu gura strâmbă
Și cu ochiul bulbucat
A-nhămat la plug poporul,
Ca pe-o vită l-a-nhămat.
A-nhămat la plug poporul
Și cu biciul l-a bătut,
Făcând pe cârmuitorul –
Un barbar, un snob, un mut.
Slugile-l înconjurară –
Mame, tați, surori și frați –
De cu zori și până-n seară
Niște sclavi adevărați.
Le plătea la fiecare
Însă nu din buzunar,
Avea sute de sertare,
Avea chei de la sertar.
Un călău cu chip de fiară,
O năpârcă, un dușman
Deveni stăpân pe țară
Și urmaș al lui Ștefan.
Nici obraz și nici rușine
Omenească nu avea,
Era câine, câine, câine
Și la omul bun lătra.

Sărut Femeie Mâna Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sărut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare,
Atât de mică și de floare,
Sărut, femeie, mâna ta.

Ca o aripă ce-a zburat
Și-a obosit neobosită,
Să odihnească liniștită
Ca o aripă ce-a zburat.

Copiii dorm în cuibul lor,
Nevinovat li-i somnul, mamă,
Tot fără griji și fără teamă
Copiii dorm în cuibul lor.

Și-alături mâna ta aici,
La căpătâi ca o lumină,
Alintătoare și blajină,
Și-alături mâna ta aici.

Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă și de scânteie,
De împărată și de zeie,
Sărut, femeie, ochii tăi.

Sărut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja soarele-i răsare,
Sărut cuminte vorba ta.

Sărut și părul tău frumos,
Îmbătător ca o secară
Când o-nfioară vânt de seară,
Sărut și părul tău frumos.

Și cad, iubito, în genunchi,
Și îți sărut piciorul care
De suferință e și doare,
Și cad, iubito, în genunchi.

Sfântă ni-i casa cu focul ei veșnic din vatră,
Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagăn de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce crește feciori și fecioare.

Asta Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Astă noapte, când scriam
Un poem, un oarecare
Mi-a bătut ușor la geam
Ștefan Vodă, domn cel mare.
L-am servit c-un vin-pelin,
Mi-a părut bătut de gânduri,
A lăsat paharul plin,
Cum făcea și-n alte rânduri.
– De departe vin, – mi-a spus, –
Vreau să văd această țară,
Pe care o am condus
Nu un an și nu o vară.
– Și-ai văzut-o?
– Cum să nu?!
O trecui de la hotare,
Altă țară îmi păru,
Ci o pradă fiecare.
– Cum o pradă?
– Precum poate,
Precum știe a prăda;
Frate dușmănește frate;
Mulți străini în țara mea!
– Nu se poate, nu se poate, –
Dau cu vorba să-l ogoi, –
Iar el zice:
– Măi nepoate,
Cine sânteți astăzi voi?
– Moldoveni, – răspund îndată, –
Moldoveni vom fi oricând.
– Eu știam că moldovenii
– Niciodată nu se vând.
– Nu se vând, părinte dragă,
Tu precum ne-ai învățat,
Poate vreun boier se vinde,
Vreun boier de la palat.

Fire Optimistă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt o fire optimistă.
Optimismul are rost?
Fără cântec viața-i tristă,
Ca o lungă zi de post.
Fără cântec nu răsare
Nici chiar firul de pelin,
Nu răzbat din lut izvoare,
Nici cocoarele nu vin.
Fără cântec mușuroiul
Nu se mai alină, vara.
Fără cântec doar puhoiul
De păgâni inundă țara.

Moștenitorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Aici, acasă, la hotar
de țară veche și de odă,
cunoaște fiece stejar
cărările lui Ștefan Vodă.
Erau cărările de dor,
erau cărările de soarte,
de mănăstire, de izvor,
de înviere, de nemoarte.
Treceau prin codru neumblat
și oblojeau ca pe o rană
duiosul suflet de bărbat
și de femeie moldoveană.
O iarbă verde-a-ngălbenit
și la hotar, și la cetate:
noi libertate am râvnit,
dar n-am știut ce-i libertatea!
Un nour negru a plouat
istoria cu necinstire:
noi fericire am visat,
dar n-am știut ce-i fericirea!
În albe secole de dor,
în negre secole de vamă,
am plâns destul, ca un popor
fără de Patrie, de Mamă.
Ieșea Bătrânul domn din hram
cu Sfânta Cruce ridicată
și ne ruga să fim un neam,
să nu ne vindem niciodată.
Icoana lui ne-mbărbăta:
ne luam de mâini, cum cere hora,
și-un nimeni dacă ne vindea,
era dușmanul tuturora!
Străinii care au venit
din cele patru părți de lume
lăcășele ne-au pângărit,
dar n-au putut să ne sugrume.
Năpasta dacă ne călca
și ne seca de tot puterea,
Bătrânul Voievod venea
și împărțea cu noi durerea.
Am fost un neam. Un neam vom fi
cât vom mai ști a crește pâine,
o limbă cât vom mai vorbi,
o doină cât ne va rămâne!
Prin anii ce vor fremăta
ca o pădure-ndepărtată
un cap de zimbru va purta
o lună-n coarne, sfârtecată.
Și într-o zi, la un soroc,
înfipt adânc în miezul gliei,
va s*****i lăstari de foc
toiagul vechi al păstoriei.
Părinți și fii, în jurul lui
duminicile ne vom strânge
și-aflați în paza Domnului,
frumos, ca niște sfinți vom plânge.
Vom săruta acest pământ
crescut în os, în grai, în patimi,
sfânt să ne fie orișicând
c-un rug în vatră și cu datini;
cu o mioară și-un păstor,
cu meșter bun ce hram ridică,
cu un poet, al tuturor,
de la opincă la vlădică
Moștenitor suntem. Trăim
o pace dreapta să cunoaștem.
Alte pământuri nu râvnim,
aici murim, aici ne naștem,
aici ne naștem și murim!