Du Fu – Versuri.pro

O Gâscă Sălbatică Rătăcită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Singură, gâsca sălbatică refuză să mănânce și să bea,
iar strigătele ei caută stolul călător.
Cui să-i pese de umbra solitară
pierdută printre miile de nori din depărtare?
O auzi chiar și atunci când dispare din vederea ta,
chemările ei tânguitoare îți străpung inima ca un pumnal.
Jos, ciorile gălăgioase o ignoră:
mulțimi clevetitoare, mulțimi certărețe.

Noapte Cu Lună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În noaptea asta la Fu-chou, luna privește
Singurătatea din camera noastră. Iar copiii mei, prea mici,
Prea cruzi, nu înțeleg ce mă ține departe,
Nici nu-și mai amintesc de Chang’an. Pe vremea asta,
Părul ei va fi deja stropit cu parfum, brațele albe de jad
Vor fi tremurând în lumina clară. Când ne va găsi oare iarăși
Împreună, cu draperiile larg deschise, pentru ca razele ei
Să pătrundă înăuntru și să ne usuce lacrimile?

Şoimul cu Pliscul Larg Deschis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cumplită-i soarta
şoimului bolnav!
Batjocura-l pândeşte
orişiunde;
noaptea,
pe malul râului gângav,
un arbore
durerea i-o ascunde.
Ziua,
mai pare-ameninţător,
e încă vrednic
groază să inspire:
gâşte înfricoşate,
laşe ciori
zadarnic fug
de tulburea-i privire.
Înaripatul
cerului cuţit
silit e umilinţa
s-o înveţe.
Penetul
într-atât i s-a rărit,
că nu-l mai poţi privi
fără tristeţe.
Iată-l
pe zi ce trece mai sfârşit:
şi-un uliu-i poate
căuta gâlceavă.
Odinioară,
cel acum smerit
cu vulturii se-ntrecea
în slavă.
Munţii se-ntunecă
în asfinţit,
vântul ursuz
goneşte valuri sure,
pe Himalaia
urşii-au adormit,
ies şerpii
din desişuri de pădure.
Ca piatra
peste pradă-ar fi căzut,
de nu i-ar fi
aripa dreaptă ruptă:
eroul boltei piere
abătut,
ucis de viaţă fără luptă.

Licuriciul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Din ierburi putrezite
răsărit,
fugar de soare,
beznei duce dorul.
Sărac îi e sclipătul
pentru citit,
dar fericește-n noapte
călătorul.
Când ploi revarsă
nemilosul cer,
îl scapă de primejdie
copacul.
Oare când crapă pietrele
de ger
unde găsește crezământ, săracul?

Cântec Pentru Un Cedru Bătrân

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Lângă Templul Marelui Conducător se află un cedru străvechi
Cu tulpină asemenea bronzului înverzit și rădăcini de piatră.
Ar trebui patruzeci de oameni să-i poată cuprinde trunchiul,
Iar vârful lui de culoarea pescărușului verde atinge cerul.
Datând de pe vremea marilor conducători și oameni de stat,
Astfel de copac este astăzi iubit și onorat de oameni.
Norii vin la el din mari depărtări, de la steiurile Wu,
Și luna rece se reflectă pe vârful lui înzăpezit.
La răsărit de Pavilionul Mătăsii, ieri, am găsit pe conducătorul
Și pe omul de stat din vremurile de demult slujind în același templu,
Copacul lor, cu ramuri ciudate, dădea un aer venerabil întregului peisaj,
În ciuda culorilor proaspete la uși și ferestre.
Atât de ferm îi erau rădăcinile adânci înfipte în sol,
Încât coroana lui dominatoare sfida vânturile cele înalte,
Singura lui gardă fiind Puterea Cerului,
Existența lui ținând de însăși arta Creatorului.
Chiar dacă taurii împung cu o mie de capete, nu pot muta un munte.
Când sunt necesare grinzi pentru a restaura o casă imensă,
Cu toate că un copac nu-și scrie memoriile, lumea înțelege
Că dacă el, copacul, nu cade, nu poate deveni folositor.
Inima lui amară poate fi acum adăpost pentru furnicile albe sau negre,
Dar frunzele-i parfumate au fost cândva cuib păunilor și păsărilor phoenix.
Așa că oamenii înțelepți și încrezători să nu ocrotească nicio plângere.
Când lemnul este voinic, trebuie mai multă pricepere la prelucrat.

Visându-l pe Li Bo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când mă despart de morți, îmi stăpânesc suspinul,
dar despărțirea de cei în viață mă scufundă într-o durere permanentă.
La sud de Yangze se află un teritoriu al febrei și al molimei;
nici un cuvânt nu vine din exil.
Totuși, vechiul meu prieten mi-a pătruns în vise,
dovadă a cât de apropiați am fost.
El nu mai arată așa cum îl știam,
iar drumul e atât de lung – mai lung decât mi-aș fi putut închipui.
Spiritul lui a venit de acolo unde crângurile de arțari sunt verzi,
apoi s-a întors înapoi de unde venise, abandonându-mă în ținutul întunericului.
Acum când tu ești prins în păienjenișul legilor –
cum de mai porți aripi pentru zbor?
Luna în scădere îmi luminează grinzile camerei,
dar mie mi se pare că acolo se vede strălucind chipul tău.
Acolo unde te duci apele sunt adânci, valurile învolburate –
Ai grijă, nu lăsa dragonii – dragonii cu coarne – să te rănească!

Chiparosul Bolnav

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Era chiparosul a obștii,
mândrie,
coroana lui părea
un baldachin,
iar el
ca un dragon domnea-n câmpie,
stăpân pe vânturi,
neclintit, deplin.
La umbra lui cea grea,
în miez de vară,
se adunau din jur la sfat
moșnegi.
Cum să ghicești
că el trăgea să moară,
supus unor
necruțătoare legi?
Cum fremăta,
puternic în amiază,
tristeții neplătindu-i bir
nicicând!
Și iată,
rădăcinile cedează,
cad crengile,
ca poamele, pe rând.
Un fenix purpuriu,
căinându-și puii,
se vaietă,
precum la cimitir.
Doar bufniței
de-acum a plânge nu i-i:
i-a și căzut o bortă
sub priviri.
Un călător
venit din lumea largă
privește gânditor
copacu-nfrânt,
vrând să cunoască
și să înțeleagă
ce legi domnesc în cer și pe pământ.

Nu Te-Am Văzut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Li Bo, nu te-am văzut de multă vreme,
este trist că te pretinzi nebun.
Toată lumea vrea să te uite.
Numai eu îţi preţuiesc talentul.
Sprinten în gândire, improvizând mii de poeme,
hoinăreşti, ca o frunză luată de vânt, după o cupă de vin.
Ai studiat aici la Muntele Kuang
şi a venit timpul să te întorci, acum că ai părul alb.

Noaptea Treaz

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Odată cu aerul răcoros strecurat prin bambuși în dormitor,
Lumina lunii umple fiecare colț al grădinii noastre.
Stropi grei de rouă atârnă sau se preling pe frunze.
Stele apar de nicăieri, sclipesc, apoi dispar.
Licurici fulgeră prin umbrele nopții. Trezite din somn,
Păsări de apă încep să strige, căutându-se.
Toate lucrurile sunt prinse între sabie și pavăză,
Toate regretele ușurate – trece o noapte clară.

O Scrisoare Către Cenzorul Han

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt trist. Gândurile mele sunt în Youzhou.
M-aş grăbi într-acolo – dar sunt bolnav la pat.
Dincolo de apele toamnei aş fi fost întâmpinat de Splendoare.
O, să-mi spăl picioarele în lacul Dongting şi să văd la marginile lui
Gâştele sălbatice în zbor înalt, soarele şi luna mai palide ca ieri,
Arţarii verzi înroşindu-se sub cerul îngheţat,
Îngerii călătorind spre Capitala Cerului, lângă Steaua Polară,
Călări pe păsări phoenix sau pe unicorni,
Cu flamuri de hibiscus străbătând melodice neguri delicate,
Umbrele lor dansând cu capul în jos pe fluviile din sud
Până când Regina Stelelor, ameţită de nectar,
Va uita, de o parte şi de cealaltă, oamenii înaripaţi lângă ea.
De la Vrăjitorul Pinului Roşu au venit la mine aceste cuvinte:
Că pe lângă vechiul discipol, are acum unul nou,
Unul care, fost consilier al Împăratului Liu în capitală,
În ciuda marilor lui succese, nu putea fi fericit niciodată.
De unde vin vremurile bune şi vremurile de răstrişte în ţară?
Poate fi carnea mai înmiresmată decât fructele pădurii?
Sufăr că el rătăceşte acum departe, la miazăzi.
Fie ca steaua vieţii lungi să-l binecuvânteze!
O, puritate, cum aş dori să te adun de dincolo de apele toamnei
Şi să te ofer în dar Curţii Imperiale de Jad.