Constantin-Aurel Dragodan – Versuri.pro

Cântec de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„… on cloue en grande hâte un cercueil
quelque part”
Charles Baudelaire.
Ascult, întins pe scândurile goale,
Cum plâng la gratii ploile mărunte.
Catifelate, stranii, bezna moale
Îmi trece mângâierile pe frunte.
Să zboare, gându-ncearcă în zadar
Cu-notul obositelor aripe.
Doar liniștea respiră-acuma, rar,
Pe brațul gol al adormitei clipe.
Și parcă-am fost înmormântat de viu,
Surd, pașii temnicerului cumplit
Cad grei ca niște bulgări pe sicriu,
Și ploaia-i plânsul mamei, nesfârșit.

Recviem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ideilor mari, luptătorii le-nchină
Elanul întreg, în bogată risipă,
Cum fluturii nopţii s-avântă-n lumină
Chiar dacă-şi vor arde plăpânda aripă.
Şi-n clipa supremă, pe tainice clape,
Din jertfele lor înfloresc simfonii
Şi cântec de lebădă sună pe ape:
Fior tremolat în prelungi agonii.
Noi ştim că plecară, cu aripi uşoare,
Spre ţărmul de pace din zări violete,
Dar, crunt, despărţirea aceasta ne doare,
Adânc sângerăm în tristeţi şi regrete.
Plângând tinereţile lor netrăite
Şi gândul ce moare-n cuvântul nespus,
Doar lacrima grea, cu nădejdi infinite,
Mai miruie sufletul nostru răpus.

Itinerar Imaginar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Săracilor, infirmilor asemeni,
Bolnavilor cu ochii arși de febre
Și orbilor și sclavilor frați gemeni,
Noi viața ne-o visăm prin reci tenebre.
Din când în când mai descifrăm cuvinte
Pe un atlas imaginar, ocult,
Mai răsfoim aducerea aminte
A cărților citite de demult.
Și-atunci ne smulgem bietei noastre hume,
Tu, lanț, ne cazi, clepsidră, tu te spargi!
Tăcuți, ca niște umbre fără nume,
Pornim grăbiți spre orizonturi largi.
Ne cheamă, tainic, doinele vegherii,
„Coloana infinită”, fără preț,
„Luceafărul”, din lumile tăcerii,
Albastrele lumini de Voroneț!.
Se-avântă-n slavă vechile zidiri,
Iar bărăganele întind chilimul,
Moldova-nalță crini de mănăstiri,
Priveliști carpatine-ating sublimul.
Tot cerul de pe bolta bizantină
Coboară printre noi din zugrăveli
Și sfinții, în odăjdii de lumină,
Ne mângâie și răni și îndoieli.
Vă-mbrățișăm cretane răsărituri,
Thalassă, viers de veche melopee,
Acropole, cu-olimpicele mituri
Pietrificate printre propilee;.
Spectacol florentin, eternă Romă,
Cu Dacii pe columnă, mărturii,
Palermo de sidef și de aromă,
Lombardie cu domuri aurii.
Escurial albastru, singuratic,
Sierre, traforând safir de cer!
Cu ultimul Abencerage, extatic
Purtăm Alhambra-n suflet, giuvaer.
Sorbona, Luvru, Notre-Dame, grădini,
Versailles, podgorii se desfac: albume,
O Franță.. florilegii și lumini
Feeric constelate peste lume!.
Un vas de linie, un pachebot,
Tamisa, Londra, Oxford, vechi crenele,
Eroii lui Shakespeare și ai lui Scott
Ne-ntâmpină, fantome, prin castele.
Plutește-n zări Islanda, un aisberg
Cu urși pletoși de gheizere ușoare,
Mugește-n guri stâncoase de Varegh
Meistromu-ncolăcit pe anafoare.
Pe țărmuri crețe cu cercei de zadă
Ne-așteaptă Solveig și blonzi Vikingi,
Cu brâu tău de lacuri si zăpadă
Finlandă kalevalică ne-ncingi.
Germanie ne cânți un laitmotiv
Cu aurul comorii nibelunge,
Se-ntind săgeți de turle-n burg masiv.
Faustic spirit veacul ni-l străpunge.
Ne prinzi, Contesă Mariska, sprințară
Și tu, Fetiță vieneză, -n mreji.
Întârziem prin Praga milenară
Și printre fiii panilor viteji.
A!.. iată stepa nesfârșită, mută,
Ca nostalgia sufletului slav,
Karamazovi și Sonii ne salută.
Dantelărie-i țărmul scandinav.
Urali, Altai, Mongolia, năluci
Pe cai de fum trec hoardele tătare.
Abate Huc, spre ce tărâm ne duci?
Arată-ne cărările, Spătare!.
În China de mătase și de jad
Pe-argili și chimonouri dorm păunii,
Pagoda strălucește ca un brad
În cetină cu pavilionul lunii.
Lăsăm Shanghai-ul, zidul chinezesc,
Și trecem legendara Ausakă
Spre țara unde sorii își roiesc
Albinele de aur din prisacă.
Iar lotușii se-nvoltă în amiază
Candizi ca sufletul lui Cio-Cio-San,
Departe Fuji-Yama scânteiază
Sub splendid evantaiul aerian.
Din Sonde în Hawai lungim etape
În urmărirea punctului vernal.
Se tolănesc pacificele ape
Pe sânii calzi cu salbe de coral.
Pierduți pe nesfârșitele rulouri,
Visăm, cu-Alain Gerbault, iar cu Gauguin
Din curcubee crude și halouri
Noi pastişăm exoticul Eden.
Tu, Indie, în calea noastră coși
Gherghef de mirodenii și liane.
Nu-ți vom uita rajahii fastuoși,
Nici yogii contopindu-se-n Nirvana.
Nici jungla unde Mowgli a crescut,
Nici dansul ritual de baiadere,
O, Shangri-La, și noi am cunoscut
Fantastica ta vale cu mistere.
Ca-n Halima ne prindem, alelei,
În poalele covoarelor șirete,
Zburând peste turbane de moschei
Și peste lujere de minarete.
Pierdutul Samarkand învie iar
Prin fum amăgitor de narghilele.
Bagdad, Damasc, Basora-n drum apar.
Hed-jadu-ntinde macrameuri grele.
Pe prove cu balsam de chiparos,
Și-au scris fenicienii vechi, poemul.
Hagii, străbatem cu Iisus Christos
Ierusalimul sfânt și Bethleemul.
Am strâns atâtea colțuri de natură
În diorama frunții noastre reci
Și-atâtea stampe-n ochii plini de bură
Și-n dor atâtea dragi pinacoteci.
Desfacem cu toiagul apa mării
Și colindăm cu lumile de ieri.
Plutesc pe Luxor ibișii-nserării,
Tronează Sfinxul, singur, pe tăceri.
Un Far și o Bibliotecă arsă
Mai luminează încă din trecut.
Același aur Nilul sfânt revarsă
Și Piramidele vecii ascut.
Apoi, pe dromaderi cu mers cuminte
Călătorind alături de berberi
Vizionăm pe tropicul fierbinte
Mirajul oazelor de palmieri.
Și-o Atlantidă prinde să năzară..
Departe, rage leul african,
Iar luna nouă se înfige, gheară,
În blana groasă-a nopții de Sudan.
Din largi păduri ecuatoriale
Ne saltă Kenia-n fildeșu-i enorm.
Ne-ațâță cu zulușii prin kraale
Tam-tam-uri pe marimbe, uniform.
Pavilionul sus! Tăiem pieziș
Spre noi pământuri zările toride,
O, Matto Grosso! Crești ca un frunziș
Pe crengile-Amazoanelor, lichide.
Lucesc în noi armuri conchistadorii,
Tu ești Pizzaro? Mai trăiești, Cortez?
Zvârliți din praștia-Anzilor, condorii
Se-nfig în cerul araucanez.
Los Angeles, Havana, Baltimore
Bat steme pe tărâmul feeriei,
Par munți, în bucolicul decor
Bizoni culcați în marginea preeriei.
Trecutul se destramă și se sparge
Pierdut prin nori de calumete, moi.
Pe mări de grâu, furnalele-n catarge,
Și-au ancorat „Sky-scraper”-ii, convoi,.
Ci iar pornim cu fantomele nave
De pe însinguratul Labrador.
Să despicăm genunea cu etrave,
Pribegi ca Olandezul zburător.
Purtând dantele de fiorduri pale,
Și aurora din septentrion,
Și verzi brocarturi meridionale
Și diamante mari de Orion –.
Trofee din voiaju-mbătător,
Pe paralele și meridiane,
Din Filipine la Ecuador
Și din Celiuskin până în Guyane.
Întorși în închisori – flămânzi și goi,
Sfârșim Jurnalul de călătorie.
O! Peary, Stanley, Magellan – strigoi
Din dulcea noastră fantasmagorie,.
Cu ochii voștri stinși văzurăm toate
În dornice și lacome-ațintiri.
O! Parcă, vremi și depărtări, v-am scoate
Din propriile noastre amintiri!

Pasărea Măiastră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fata din poveste, fata de-mpărat,
Preschimbată-n sacră pasăre măiastră,
S-a lăsat în zboru-i neastâmpărat,
Undeva, pe-o creangă de lumină-albastră.
De privirea-mi oarbă fuge şi se-ascunde,
Poate-i după lună, poate-i după-o stea!
Măi, Ochilă, frate, n-o zăreşti niciunde?
Sau ţi-a curs şi ţie beznă-n pleoape, grea?.
Păsări-Lăţ zadarnic dibuie şi scurmă
Hăul cu tufişuri. Simt că niciodată
Visul meu nostalgic n-o să-ţi dea de urmă,
Pasăre măiastră pururi căutată!

Manole

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ai pus temelie în zidul flămând
Și trupul femeii și sufletul tău,
Ca bivolii beznei, în goană trecând,
Să nu-l mai doboare cu fruntea în hău.
Manole, tu dăinui – mortar nevăzut –
În rar, nelumesc ctitorit giuvaer.
Și dacă sub aripa frântă-ai căzut,
În turle mereu te înalți pân’la cer.

Transfigurare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ci am pornit demult, odată, mut,
Ușor ca un profet mergând pe ape.
Alături, geamănul meu frate Lut,
Anevoia prin gloduri și hârtoape.
Suiam, suiam, transfigurat, întruna
Cetatea Viața rămânând în vale.
Se aninase-n părul nopții luna:
Tiară grea, bătută în opale.
Și sus, Domnița așteptând zâmbea
Și-i străluceau la gât lunare salbe,
Când porumbeii mâinilor ei albe,
Sfios se cuibăriră-n palma mea.
Tăcuți, am stat sub boltă de arțari.
Preludii moi foșneau prin tufănele,
Iar visul meu, cu aripile grele,
Plutea prin raiul ochilor ei mari.
Ciudate lumi își tremurau paloarea
Răsfrânte în pupile nemișcate:
Pygmalion însuflețind splendoarea
Din dăltuirea marmurei curate.
Orfeu cu magica Euridice
Culcată sub melodice delire;
Icar plutind ca albele caiace
Pe clara adierii unduire;.
Cu Beatrice, Dante-n verzi landouri,
Alunecând prin apele luminii;
Gândind, Socrate-n liniștea grădinii,
Iar Pavel în extaz, sub tălpi cu nouri.
…………………………
Și-am stat așa, în noaptea minunată
Pierdut prin ochii zânei din povești,
Dar trandafirii zorilor deodată
Îmbobociră-n tufele cerești.
– Psyché, Psyché! șoptii – rămâi cu mine..
– Iubitul meu, să mergem! Ziua vine!
Din cupa nopții, apă vie gustă
Și-n umbra ce ne-nvăluie, augustă,
Logodnă să serbăm la-nalte cine.
Cutremurat de-un farmec sfânt și blând,
Aș fi plecat cu ea-n rădvan de boare,
Dar Lut, sfâșietor și greu gemând,
Înlănțuise gleznele-mi ușoare.
Și-a dispărut alaiu-mpărătesc,
Cu lumile de umbre și mister.
Eu am rămas cu Lut, să rătăcesc,
Topindu-mi doru-n cântece, stingher.

Percheziție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E toamnă, și e noapte, și e ploaie.
A curs în curte cerul, poloboc.
Prin mari băltoace, deținuții, droaie,
Desfac boccelele ca la talcioc.
Un temnicer, cu mațele pestrițe,
Se leagănă pe lângă osândiți
Și grohăie – obezul cu petlițe:
„Cătați-i bine, c-ăștia-s bandiți!”.
Și, rând pe rând, trosnesc din cusături
Cămăși și uniforme învechite.
Ce cad apoi, în zloată și lături,
Ca niște șoimi cu aripi jumulite.
Și-n timp ce rup, căci ăsta-i scopul lor,
Mai zice unu-o vorbă cu piper:
„Ce-ai fost tu, mă banditule?””Maior.”
„Dar tu?””Episcop.””Și-ăl’lalt?””Inginer.”.
Rămași în pielea goală, cum e ‘bine’,
Un dans grotesc, cu surle, se pornește,
„Mai sus piciorul! Lasă-te pe vine!
Arată ce-ai în gură și-ntre dește!”.
Se răsucesc pe un călcâi, ușor,
Ca și marionetele pe ață.
Episcopul, pe semne-ncepător,
Căzu în fund, ba un boboc de rață.
Apoi când scotocite fură toate
– Căscată, zic, și cuta cea din urmă –
Mânați cu pumni, cu cizme și cu boate,
Spre poarta neagră se-mbulzesc în turmă.
Iar de la subsuoara care strânge
Legăturici cu boarfe ude leoarcă,
Pe trupuri goale, lacrimi grele parcă,
De umilință, curg, și stropi de sânge.
Și înghițiți de gura grea de iad,
Sfâșietor, un urlet se ridică,
În tobele ciomegelor ce cad
Și-un glas țipând: „Omoară-l, Ivănicăăă!!!”

Cântec Pentru Sirenă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Spre ochii tăi, cu ape-adânci ca marea,
Călătoream: năierul trist, pribeagul.
În licăr stins îşi risipea şiragul
De ametiste pure, înserarea.
Ce caldă melodie îmi trimise
Chemarea ta, transfigurându-mi seara?
Ştiam că mor, şi n-am ales nici ceara,
Nici funia vicleanului Ulise.
Şi-acum când incantaţia îşi stinge
Acordurile-ademenirii oarbe –
Cu buze moi, talazul ce mă soarbe
Ca un sărut suprem te va atinge.

Narcisism

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mi-i trupul cosmic taină-amețitoare
În liniștea și haosul fecund,
Când beznele atotstăpânitoare
Cu ochii mei telurici le pătrund.
Mă-ndrăgostesc de propria mea splendoare
Răsfântă-n lacul nopții fără fund!
Mi-i trupul cosmic taină-amețitoare
În liniștea și haosul fecund.
Dezleg, în trecerea-mi cutezătoare,
Noianele misterului rotund
Și mă vrăjește-un vis ciudat ce moare –
Aureolă-n somnul meu profund.
Mi-i trupul cosmic taină amețitoare.

Biblioteca în Alfabetul Morse

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cavou fără cruce, sub negrul blestem,
Cu sumbre celule, firide de gheață,
Cetatea tăcerii în care zăcem
Departe de lume, departe de viață.
Cu țipăt târziu, cucuvelele stranii,
Trecând prin nesomn de lihniți deținuți,
Ne sfâșie noaptea cu triste jelanii,
Ca plânsul copiilor noștri pierduți.
Deșarte, mor visele noastre pe rând,
Tiptil, deznădejdea ne mușcă, năpârcă,
Și zile schiloade se duc șchiopătând
Cu unul din noi, sau altul, în cârcă.
Dar surd, câteodată, s-aude ceva:
Un V ciocănit ușurel în perete.
Atunci tresărim, bucuroși că ne va
Purta pe aripă chemarea discretă.
Serafică orgă, destoinic strigoi!
Pereții par clapele claviaturii
Pe care măiestrele degete moi
Morsează cerește poemul culturii.
Și zidul dispare topit în azur,
Porniți peste vreme pe-o tainică punte,
Pioși ascultăm cu mulțimile-n drum
Cuvintele predicii Lui de pe munte.
Din nou patriarhii și sfinții apar,
Din nou Academos grădina-și deschide.
Prietene Platon, mai plimbă-ne iar
Prin lumea ideile tale splendide.
S-au strâns laolaltă poeții-n pridvor:
Pe mantie Charles, cu-amurgul Citerei,
Fantasticul Edgar plângând pe Lenore,
Mihai, strălucind ca luceafărul serii.
Un K deodată sări pe pereți
Și toate minunile-n gol dispărură.
Semnal de pericol e K, și, înceți,
Apar pe la uși temnicerii, cu ură.
Cu inima strânsă în gheare de fier,
Auzi cum pe-aproape scâșnește zăvorul,
Pe cine-ai mai prins, nemilos temnicer?
.. Și-n noapte, un țipăt și-mplântă fiorul.
Cu lanțuri, și foame, și frig de nescris,
Celulele negre așteaptă, posace,
Pe furii ce rup din Eden interzis,
Regali, trandafirii luminii cu ace.