Adam Puslojić – Versuri.pro

Mor Pe Drum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Natașei mele.
Tu mori pe drum, Adame,
dacă mai călătorești
așa, nebunule.. așa, atât de
nebun ca un nebun! Oprește-te,
mă, omule, salvează-te!
Lasă la o parte, odată..
toată literatura românească!
Lasă-te de Eminescu, Blaga, Bacovia.
Uită-l pe Barbu și Arghezi, uită-i.
Nu vezi cum dispari din cauza lui Bogza
și tot te micșorezi, acum, de la Naum?
Ce-ai tu cu Urmuz și Caragiale!
Și ce dacă este pe lume Oda
în metru antic și Rugăciunea
unui dac, Poarta sărutului
și Coloana infinită?.
Lasă-te de toți, lasă-te de tot.
Vină, mă, acasă, omule sălbatic.
Nemernicule, muritorule!
Mălaiul mă-tii, auzi!.
Dar, crede-mă, vei muri
așa, pe drumuri trăind.
Tot la masa cu hârtie
și de munca de tradus. Viața ta
atunci, adevărată, unde-i?
Din ce mâncăm acasă, ce pâine de Cristos
și unde sunt vinurile noastre de altă dată,
albe și grele, carnea afumată,
cu cartofi mărunți pentru copii,
din ce sumă fabuloasă încă
mai trăim și noi doi, spune-mi
traducătorule răstignit
din răsărit?.
Și eu spun:.
Poetul, ca și
soldatul.. asta este, iubito,
așa ne este, așa, frate Hristea
al meu! Eu nu mă las, Nichita.
Lăsați-mă
să mor!.
(În trenul spre Belgrad, 11 mai 1994)

Psalm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Stricat e telefonul tău, Doamne:
strig mereu și nu-mi răspunde
nimeni printre stele. Adoarme
Fiul răstignit și strigă: Unde-i?.
Dacă merg la biserica ta sfântă
dau de ușa încuiată și pustie.
Atât de liniștit e cel ce cântă
dureros de dulce, gură-ncătușată.
Mă rog la tine, blândul meu Părinte,
deschide-mi gura, cuvânt după cuvânt,
și trece-le, trece-mă, prin a ta minte,
să devin un suflet viu, peste morminte.
Eu nu te caut prin ceruri, sunt mic,
ci doar prin lumina preafrumoasă.
Un orb atinge piatră prețioasă-
aud telefonul tău: ridic sau nu ridic?

Testament

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În dragostea noastră / nu mai există lăcașuri sfinte. / În zorii zilei, peregrinul / ... →

Vorba la Țară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și tu, moș-Sandule,
când ai de gând
să mori?.
Eu n-am de gând
să mor!
Eu sunt soldat.
Îmi port groapa
cu mine, la brâu
și beau apă din ea
de câte ori îmi vine
setea mortală..
Brusc îmi pun mâna
la gură, la ochi
și la creier. Încep
ușor să-nțeleg
toate crăpăturile cerului
din care se începe
o ploaie măruntă
și dureroasă.

Amarnica Spovedanie a Gadelui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu-i așa că și pe voi
v-a izgonit din împărăție împăratul
cel ce jumătate nebun?.
Mult m-am ținut
de dragostea împăratului
și a nebunului lui.
Cu mine au fost surghiuniți
și maica împăratului, oarbă,
și fratele lui, mezinul.
Lângă el au rămas
umai tătâne-su, mort,
și nebunul.
Lângă el au rămas
rămășițele tuturor
morților.

Aud Un Clopot Adânc De Tot

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am rămas singur în cetate
ca un orb de lumină lină
și de inimă de beznă nevindecat.
Pe cine să-l apăr cu ultima lacrimă
atunci când intră inamicul glorios
și plin de crucea lui ca o spadă
sângeroasă? Aud un clopot, adânc
de tot, ca o spânzurătoare din aer
care, ramolită și distrusă de folos..
acum scârțâie pustie, goală, în zadar
ca un scaiete uscat și uitat pe câmp
ce nu mai poate agăța pe nimenea..
Văd cum lumea aici s-a redus la cenușă
și scrum, la aer înflăcărat și fum.
Fugim și noi.. dar care noi, sunt unul
și el părăsit de sine și de Dumnezeu
care mă tot iartă mereu și-mi deschide
poarta cetății sau ieșirea spre altar.
12. XI. 2005

Elada

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Până la primul tău oraș
drumul e lung
cât o viață de om.
Orașul de piatră
și porțile
care-l deschid
trăiesc de-o mie de ani.
Țara întreagă e
în picioare.
Îi oferi un scaun,
semn că cineva
câștigase războiul
pe vecie.
Eladă,
filosofii tăi
își cususeră gura cu piatră.
Și acum porțile
nici nu se mai închid.

Cursa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Căram pe bicicletă
Un om mort.
E bicicleta mea
Cu o jumătate de roată.
Pe ea au pierit B. şi V.
Pe ea vor pieri G. şi D.
Iată, eu o conduc cu îndârjire şi pe mai departe.
Am cumpărat-o întâmplător,
În ziua înmormântării cuiva
Şi-acum surâd.
Recunosc, e minunat să ai
Măcar şi o Jumătate-de-Roată
În care nu poţi avea
Nici-o încredere.
Conduc strâmb.
Conduc drept.
Conduc în zig-zag.
Crii, Crr, ccc, cuu, aaaa!.
Îmi închipui chipuri fericite
Ale celor care tocmai acum
Transportă ouă, cartofi şi roşii.
Iar pe mine m-aţi fericit
C-un palavragiu.
Te plimbi aici, cu mine,
Mortul meu, câtă vreme,
Undeva, eşti aşteptat cu anii!
Mai întâi la micul dejun,
Apoi la prânz
Şi, în sfârşit, la cină.
După o mie de ani,
Intru într-un oraş damnat,
Spunând în şoaptă: „Am ajuns!”
Omul mort îmi aruncă, neaşteptat,
Un surâs
Pe care nu ştiu cum şi l-a ascuns,
Spunându-mi deodată:.
„Înapoi voi conduce eu!”

Din Eminescu Nespus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Astăzi, sunt cuminte
ca un vers
din Eminescu nespus.
Exact cum bate uneori
clopotul Cel Mare
la biserica din Ipotești,
bate și bate în înălțime
un vers luminos,
de Eminescu înflorit
pe lume.
De sub teiul nalt și vechi
ia vezi tu, fiule,
cine bate acum
la ușa noastră.
Părinte, nu
un muritor.
11. VII. 2005

Clopotul Nichita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un Nichita veșnic bate:
un poet ca un popor!
Noi suntem în stradă, frate,
și cântăm la un topor -.
Care cântă-n capul nostru
aer negru-ntortocheat.
Ce ne facem cu-acest monstru
atât de vitreg și turbat?.
În loc de apă, ne dă sare,
în loc de pâine, piatră tare.
În loc de înger, un drac mare
pe Golgota-n ochi ne sare.
Nu spunem nimic pe lume,
spânzurați de crucea vie –
unde Iisus ne dă nume
și viață în pustie.
Aud un clopot! Vino, frate –
adună-ne aici, odată!
În Serbia sunt multe sate
unde n-ai fost niciodată.
Te aștept cu multă teamă,
am răbdare cât o piatră.
Acolo, la tine, ia-mă,
unde câinele meu latră -.
Unde șarpele nu mușcă,
unde pasărea nu moare –
ca un leu încuiat în cușcă,
visând o rană ce nu ne doare.
Am ajuns și noi acasă
în lumina fără nume,
unde nimeni nu ne lasă
să schimbăm viața-n glume.
Vezi acum cum cântă poezia
și lumea ne pune crucea –
atunci când moare ironia
dragostea la drum ne duce.
Neavând cuvinte multe,
clopotul din tine tace.
Piatra doarme, iarba zace,
tot dorind să te consulte.
Doar atât doresc și eu:
așa cum sună-n Dumnezeu,
clopotul tău nebun sunt eu!
Rămân aici și bat mereu.