Am rămas singur în cetate
ca un orb de lumină lină
și de inimă de beznă nevindecat.
Pe cine să-l apăr cu ultima lacrimă
atunci când intră inamicul glorios
și plin de crucea lui ca o spadă
sângeroasă? Aud un clopot, adânc
de tot, ca o spânzurătoare din aer
care, ramolită și distrusă de folos..
acum scârțâie pustie, goală, în zadar
ca un scaiete uscat și uitat pe câmp
ce nu mai poate agăța pe nimenea..
Văd cum lumea aici s-a redus la cenușă
și scrum, la aer înflăcărat și fum.
Fugim și noi.. dar care noi, sunt unul
și el părăsit de sine și de Dumnezeu
care mă tot iartă mereu și-mi deschide
poarta cetății sau ieșirea spre altar.
12. XI. 2005
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de singurătate și decădere într-o lume distrusă. Naratorul se simte abandonat de sine și de Dumnezeu, dar încă speră la iertare și la o cale de scăpare.