Stricat e telefonul tău, Doamne:
strig mereu și nu-mi răspunde
nimeni printre stele. Adoarme
Fiul răstignit și strigă: Unde-i?.
Dacă merg la biserica ta sfântă
dau de ușa încuiată și pustie.
Atât de liniștit e cel ce cântă
dureros de dulce, gură-ncătușată.
Mă rog la tine, blândul meu Părinte,
deschide-mi gura, cuvânt după cuvânt,
și trece-le, trece-mă, prin a ta minte,
să devin un suflet viu, peste morminte.
Eu nu te caut prin ceruri, sunt mic,
ci doar prin lumina preafrumoasă.
Un orb atinge piatră prețioasă-
aud telefonul tău: ridic sau nu ridic?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare spirituală marcată de îndoială și deziluzie. Vorbitorul se simte deconectat de divinitate, căutând răspunsuri și sens într-o lume tăcută și aparent absentă.