Mă știu:
Neastâmpărat sunt ca argintul viu
Nu m-am născut să număr stelele pe cer.
Și nici, stingher,
Aurului să-i slujesc – argat neghiob –
Și raiuri pământești să-i cer
Nici să subjug,
Nici să fiu rob.
Eu m-am născut să dărui, să mă dărui
Oricând și-oricărui.
Să mă clădesc arzând, să mă izbesc și să mă nărui;
S-aduc în casă-mi zarea, să-nalț pământu-n cer,
Să dau, și niciodată-napoi să nu mai cer
Pământul țării mele cu viforele lui
Cu munții-i pân-la ceruri, cu nourii-i haihui,
Mi-au dăruit un suflet pe care-l dau oricui
Ca pe o poamă grea
C-un gust ce-n lumea-ntreagă îl are numai ea
O poamă pârguită abia,
În țara mea
De arșiță și nea
Din noaptea-mi mută, aspră așa cum alta nu-i,
Din casa mea pe care-naintea nimănui
N-o-nchid și n-o încui,
Întind o mână albă, de frate, orișicui,
Căci m-am născut să dărui, să mă dărui
Oricând și-oricărui;
Să-mi fac o sfântă lege din risipă,
Să mă clădesc cântând, cu fiecare clipă,
Cu fiecare clipă – să mă nărui.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de dăruire necondiționată și identificarea cu valorile patriei. Vorbitorul își asumă un destin de sacrificiu și generozitate, oferind totul fără a cere nimic în schimb. El se identifică profund cu țara sa și cu spiritul său.