De ce gându-mi mereu rămâne
Cu aripi întinse peste ziua de mâine?!
De ce oare,
Mi-e sete, mi-e foame
De-ale gândului poame,
Ca de apă și de pâine
Și de soare?!
De ce gura-mi adevăr vrea să spuie
Celor ce-n trup îmi bat codri de cuie
Râvnind să mă supuie,
Să mă ‘ngenunche, să mă răpuie?!
De ce, — mândră și rece, —
Sălbatica-mi vrere nu vrea să se plece,
Ci, trece
Silhuie,
Haihuie,
Pe drum de spini, de foc și de cuie,
Spre piscuri ce-n ceruri se suie?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare interioară profundă și o luptă pentru a-și menține integritatea și aspirațiile în fața opresiunii. Eul liric refuză să se supună, preferând un drum dificil către împlinire.