Ne curg copiii din ochi ca niște lacrimi așezate • cu ce efort
Îmi aleg fantasmele din somnul hașurat • mă-nclin pe chin de
strună vegheat de mâna mărturisită-n vis • toarsă stea în flutur
cu filele scăldate-n amintire • merg pe poteca straniului cu
cartea ‒ însă din mine nu văd decât paginile • verdele cu oblic
îmi deschide ochiul • cercurile tăcerii mă întâmpină de parcă
argintul mi-ar suna în vine • durerea mi se scoală în picioare
până țip • sau până când malul îmi culege resturile eșecului
perfecționat • parc-aș strânge trupuri înecate din tot aproapele
străin • și chei pierdute din ușile amestecate de joc și timp •
oh! paginile ‒ și frunzele ‒ da, frazele ‒ și ghețarii zboară în
vorbe de-odinioară • ea doarme ca o flacără mai stinsă între
două păsări • moalele-mi sărută cu adâncuri gura ‒ până
dispar • cu neantul atârnând în jurul capului precum o
caracatiță de sfințenie neagră •
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere, eșec și amintiri apăsătoare. Vorbitorul se confruntă cu durerea trecutului și cu sentimentul de a fi copleșit de neant.