Doamne, sătulu-s de viață,
și uscat grumazul mi-i
de-a striga mereu în ceață,
și oceanul m-asurzi.
Doamne, sătulu-s de viață,
și mă-neacă lumea, vai!
Doamne, cum lăsatu-m-ai
singur, doar cu marea-n față!.
Ne jucăm, Doamne, de-a ‘scunsa
ori e, Doamne, că te chem
cu vocea prin care gem
și tu însuți ești într-însa?.
Eu te caut în tot locul
dar de tine-n veci nu dau,
și te aflu-n toate cele
că în tine toate stau.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare disperată a lui Dumnezeu și un sentiment de dezamăgire și singurătate. Vorbitorul se simte copleșit de viață și de lume, căutând răspunsuri și consolare în divinitate, dar simțindu-se abandonat.