Un bătrân trecut în zile
Fiind foarte țermonos,
La dame și la copile
Era și mai cu prisos.
Într-o zi văzând că vine
O damă a-l cerceta,
El cu părere de bine
Vrând ei a se arăta,
Ieșind să o-ntâmpineze,
Pe loc de brățet o ia,
Chip să o ajutoreze
Ca să suie scara ea.
Dama începu să zică:
– „Lasă, mă rog, n-osteni!
Că nu sunt vreo mititică,
Poci și singură veni! „
El îi răspunse: „- Prea bine,
Te-aș lăsa, sufletul meu!
Dar să te ascult nu-mi vine,
Că mă tem să nu caz eu”.
Mulți sunt carii ne arată
Politică de prisos,
Dar țermonia cea dată
Privește-n a lor folos.
Sensul versurilor
Piesa prezintă un bătrân care, sub pretextul politeții și al ajutorului, urmărește de fapt propriul interes. Ea satirizează ipocrizia și falsitatea din spatele unor gesturi aparent binevoitoare, sugerând că mulți oameni își ascund adevăratele intenții sub o mască de amabilitate.