Aici, în fața hotelului de vară,
plaja așteaptă ca un altar.
Ne întindem pe o cârpă de nisip
în timp ce pata de amiază a Atlanticului pătează
lumea în lumină.
A fost la fel
acum cinci ani. Îmi amintesc
cum Ezio Pinza zbura un zmeu
pentru copii. Nimeni dintre noi nu a observat
atunci. Doamna plisată
era încă un cuib de tricotat.
Patru semeni nefericiți și-au păstrat politica
de gin și tonic în timp ce tranzacționau ceva bani.
Fetele cu parasol dormeau, așezate la soare,
anii lor minunați. Nimeni nu s-a gândit
cât de prețios era, sau chiar cât de amuzant
festivalul părea, pătrat aranjat în aer.
Aerul era un sezon pe care îl cumpăraseră,
ca pânza de nisip.
Am așteptat
pe această porțiune privată de pământ de vară,
numărând acești cinci ani și întrebându-mă de ce.
Adică, a fost altfel atunci
cu Ezio Pinza zburând un zmeu.
Poate, până la urmă, știa ceva mai mult
și avea dreptate.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor dintr-o vacanță de vară. Naratorul își amintește de un moment aparent banal, dar care acum capătă o semnificație profundă, sugerând că inocența și bucuria au fost pierdute odată cu trecerea anilor.