Rezonabil, rezonabil, rezonabil… am trecut prin
zece case diferite, ele le numesc întotdeauna case,
pentru a găsi o sală în care îi plac copiii care
arată ca tine. De fiecare dată, ochii pe care nimeni nu îi deține
ne-au urmărit cu atenție, acești vizitatori de pe stradă
care se mișcă afară. Au urmărit, dar nu știau
despre timp, acolo, în casa unde copiii nu cresc.
Băiatul meu, deși nevinovat și blând,
creierul dvs. este învechit.
De șase ori că ai murit aproape,
cel mai nou medicament și agitația familiei
te-a retras din nou. Furnizat
cu aer, împotriva dorinței mele vinovate,
țevile înfundate au strigat
ca Lazăr.
La început mama ta a spus… de ce eu! de ce eu!
Dar a trecut peste asta. Acum se bucură
îngrijirea ei plictisitoare de zi cu zi și curajul ei agitat.
Nu iubești pe nimeni. Nu crește un băiat;
ea mărește o piatră pentru a purta în jurul gâtului.
Câteva nopți în patul nostru, gura îmi stofă cu răceală
sau când se întoarce, sărutările ei merg din mare,
Mă gândesc la poveștile rele,
monstrul și epavă.
Mă gândesc la acea poveste scandinavă
care spune despre rege care a ucis nouă
fii pe rând. Sacrificare en-gros,
au avut o viață în comun
cum ai a mea,
fiul meu.
Sensul versurilor
Piesa explorează durerea unui părinte care se confruntă cu dependența fiului său și sacrificiile făcute. Vorbește despre sentimente de vinovăție, neputință și pierdere, comparând situația cu povești tragice din mitologie.
