Am plecat, o vrăjitoare posedată, să bântui
prin aerul întunecat, mai puternică noaptea;
căutând răul, din geam în geam luminat
am călătorit peste rânduri de case;
o arătare solitară, cu douășpe degete, smintita.
O astfel de femeie nu-i o femeie completă.
Și eu am fost ca ea.
Am găsit peșteri călduțe în păduri,
le-am umplut cu oale, bibelouri, rafturi,
șifoniere, mătăsuri, nenumărate bunuri.
Am gătit pentru mormoloci și spiriduși;
scâncind, am netezit tot ce din rând ieșea.
O astfel de femeie e greșit înțeleasă.
Și eu am fost ca ea.
Am mers cu trăsura ta, birjare,
fluturându-mi spre sate brațele goale,
pe ultimul drum luminat, o supraviețuitoare –
flăcările tale îmi mușcă și acum din coapse,
iar coastele-mi crapă pe unde trece roata.
O astfel de femeie nu se sfiește să moară.
Și eu am fost ca ea.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de alienare și inadaptare al unei femei care se identifică cu o figură marginalizată, o vrăjitoare. Ea acceptă suferința și moartea ca parte a identității sale, găsind putere în această acceptare. Este un imn al rezilienței și al acceptării de sine, chiar și în fața opresiunii.