Furia,
neagră ca un cârlig
mă depășește.
În fiecare zi,
fiecare nazist
Ia la 8:00 dimineața un copil
și îl rumenește pentru micul dejun
în tigaia lui de gătit.
Și moartea privește cu un ochi nepăsător
scoțându-și pământul de sub unghii.
Omul este rău
strig
Omul este o floare
care trebuie să ardă
strig
Omul
este o pasăre plină de noroi.
strig.
Și moartea privește cu un ochi nepăsător
scărpinându-și anusul.
Omul cu vârfurile picioarelor mici și roz
cu degetele lui miraculoase
nu este un templu
ci o latrină
strig
Nu lăsați omul să își ridice iar ceașca de ceai.
Nu lăsați omul să mai scrie vreodată o carte.
Nu lăsați omul să își mai încalțe vreodată pantoful.
Nu lăsați omul să își mai înalțe privirea
într-o noapte blândă de Iulie
niciodată. niciodată. niciodată. niciodată. niciodată.
Spun asta
strigând.
Mă rog Domnului
să nu audă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă furia și disperarea profundă resimțite după ororile Holocaustului. Vorbitorul deplânge răul inerent al omului și își dorește ca acesta să nu mai aibă puterea de a comite atrocități.