Mamă,
fața ciudată a zeiței
deasupra casei de lapte,
acel azil delicat,
Te-am mâncat.
Toate nevoile mele au luat formă
ca o masă.
Ce ai dat
Îmi amintesc într-un vis:
brațele pistrui care mă legau,
râde undeva peste pălăria mea lată,
degetele de sânge legând pantofii mei,
sânii atârnând ca două lilieci
și apoi darting la mine,
înclinându-mă în jos.
Sânii pe care-i știam la miezul nopții
bate ca marea în mine acum.
Mamă, mi-am pus albinele în gură
să nu mănânce
totuși nu a făcut nimic bun.
În cele din urmă ți-au tăiat sânii
și laptele se varsă de la ei
în mâna chirurgului
și le-a îmbrățișat.
Le-am luat de la el
și le-am plantat.
Am pus un lacăt
pe tine, mamă, dragă om mort,
astfel încât clopotele voastre mari,
acele ponei albe dragi,
pot merge galopant, galopant,
oriunde ai fi.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă cu mama, marcată de dependență, traumă și, în cele din urmă, o tentativă de eliberare și transformare. Imaginile puternice ale sânilor, laptelui și actelor de violență sugerează o luptă profundă cu figurile materne și cu propriile nevoi.