Ei lucrează cu ierburi
și cu penicilină.
Ei lucrează cu multă delicatețe
și cu scalpelul.
Ei extirpă cancerul,
închid o incizie
și spun o rugăciune
pentru puținătatea pielii.
Ei nu sunt zei,
deși le-ar plăcea să fie;
ei sunt doar oameni
care încearcă să repare alți oameni.
Mulți oameni mor.
Mor ca delicatele,
încă pulsând, mure
în noiembrie.
Iar ceea ce doctorii își amintesc întotdeauna este:
mai întâi să nu faci rău.
Ei ar săruta locul dacă astfel s-ar vindeca.
Nu s-ar vindeca.
Dacă doctorii vindecă,
atunci soarele va vedea asta.
Dacă doctorii ucid,
atunci pământul va ascunde asta.
Doctorilor ar trebui să le fie teamă de aroganță,
chiar mai mult decât de infarct.
Dacă sunt prea mândri,
iar unii chiar sunt,
atunci ei vor pleca acasă călare,
iar Dumnezeu îi va aduce înapoi pe propriile picioare.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra rolului doctorilor, echilibrul fragil dintre viață și moarte pe care îl gestionează, și importanța umilinței în fața limitelor umane. Subliniază responsabilitatea enormă pe care o poartă și consecințele aroganței.