Ne naștem cu noroc
adică cu aur în gură.
La fel de nou și neted ca un strugure,
la fel de pur ca un iaz din Alaska,
la fel de bine ca tulpina unei fasole verde-
suntem născuți și asta ar trebui să fie suficient,
ar trebui să putem continua din asta
dar trebuie să înveți despre rău,
află ce este subuman,
află cum sângele iese ca un țipăt,
trebuie să vezi noaptea
înainte ca cineva să-și dea seama de zi,
trebuie să asculți cu greu animalul dinăuntru,
cineva trebuie să meargă ca un somnambul
pe marginea unui acoperiș,
trebuie să arunce o parte din corpul ei
în gura diavolului.
Chestii ciudate, ai spune.
Dar aș spune
trebuie să mori puțin,
faceți o carte de meciuri în mână,
vedeți cel mai bun prieten care vă copiază examenul,
vizitați o rezervare indiană și vedeți
penele lor de plastic,
visul mort.
Trebuie să fii prizonier o singură dată pentru a auzi
încuietorul se răsucește în intestin.
După toate astea
unul este liber să apuce la copaci, pietre,
cerul, păsările care dau sens din aer.
Dar chiar și într-o cabină telefonică
răul se poate scurge din receptor
și trebuie să o acoperim cu o saltea,
și apoi sfâșie-l de la rădăcini
și îngropați-l,
îngropa-l.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții, de la inocența inițială la confruntarea cu răul și suferința. Sugerează că, deși experiențele negative sunt inevitabile, ele pot fi depășite pentru a găsi sens și frumusețe în lume.