Singuri, când ne-am tot urât cu tângă,
În erori plutind ca pe sub ploi,
Amândoi nu-nțelesesem încă
De ce-i mică lumea pentru noi.
Și de ce-amintirea nu-ți dă pace,
Foc misterios, topind în vești
Inima-nvățând în nopți posace
Să întrebe: Unde, oare, ești?.
Iar când printre mări fără sfârșit
Sună-un cor, amenințând răchiți,
Cată-n suflet, grav și obosit,
Neschimbații ochi, îndrăgostiți.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și dorință după o relație tumultoasă. Vorbește despre amintiri dureroase și despre căutarea persoanei iubite în trecut.