De-abia respiră luna sus pe cer,
Luptându-se cu norii voinicește,
Lângă palat, un încruntat străjer
Spre orologiul din turn privește.
Cu chipul aspru, gânditor, închis,
Femeia adulteră vine-acasă;
Neliniști de nestins cuprind un vis
În brațe strâns nevasta credincioasă.
Cu șapte zile-n urmă, suspinând,
Am spus un trist adio lunii mele.
Dar în grădină m-am ascuns curând,
Să-mi pipăi lira și să sorb din stele.
1918
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă nocturnă încărcată de melancolie și neliniște. Explorează teme precum adulterul, dorul și tristețea, sugerând o poveste de dragoste pierdută sau interzisă, plasată într-un context istoric (1918).