Mâinile strânse-n mantia neagră…
„Tu, astăzi, de ce palidă ești?”
– Fiindcă i-am dat tristețe amară
Până s-a îmbătat cu povești.
Cum să uit? El ieși, pășind agale,
Gura de suferință crispată…
Eu am țâșnit în picioarele goale
După el alergând la poartă.
Sufocată, strig: „Dacă pleci, mor
Eu așa glumesc de când sunt.”
Cu un surâs calm și înfricoșător
El îmi zisese: „Nu sta în vânt”.
1911
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri iminente, văzută prin ochii unei persoane disperate să-și rețină iubirea. Dialogul scurt și rece dintre cei doi subliniază intensitatea emoțională și inevitabilitatea pierderii.