Fetița ce-mpletește o cunună,
Băiatul care cântă la cimpoi,
Departe-n câmp, arzând, un ciob de lună,
Poteci ce se cunună în zăvoi –
Oh, toate-n ochi și-n mintea mea se sapă,
Comori în inimă strâng fel de fel,
Doar el, mereu, ca o nălucă-mi scapă,
Și nu pot nici să-mi amintesc de el.
Nu cer nici vlagă, nici înțelepciune,
Doar la un foc să mă-ncălzesc și eu.
Mi-așa de frig… Minune, neminune,
Să-mi vină, însă, oaspe-un Dumnezeu!
Sensul versurilor
Piesa evocă o stare de nostalgie și dorință după o amintire vagă, posibil o iubire pierdută. Vorbitorul se simte singur și în căutarea unui confort, sperând la o minune sau la o intervenție divină.