Eu nu iubirea ta cerșesc,
Ea-n sigur loc își află cale.
Mă crede, eu soției tale
Scrisori geloase nu-ndrăznesc.
Să-i scriu. Dar sfaturi înțelepte
Primește, tu, și dă-i să știe
Vechi poezii și dragi portrete
Ce miri frumoși în cununie!.
Și-acestor proști, trebuincios
Li-i simțul de victorii plin,
Decât un sfetnic glorios
Și amintiri apuse-n chin..
Dar când amare fericiri
Cu draga ta trăi-ve-i, poate,
Și peste suflet amăgiri
Vânturi vor prăbuși în noapte.
În seara cea solemnă-a mea
Să nu te-ntorci. Eu nu te știu.
Și-apoi cu ce te-aș ajuta,
Când pentru noi va fi târziu?.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa exprimă refuzul de a mai implora iubire, acceptând că aceasta și-a găsit deja drumul. Vorbitorul se distanțează de o relație trecută, sugerând că amintirile și sfaturile nu mai au valoare în comparație cu experiențele trăite de celălalt.