Eu nu cerșesc iubirea ta.
Se află-n bune mâini, știu bine…
Și crede-mă: ea, de la mine,
Scrisori nu va citi cândva.
Te rog doar să primești un sfat:
Dă-i versurile-mi de iubire,
Portretu-acela desenat –
Cum se cuvine unui mire!
Dar gâsculițele-astea vor
Atât: să fie-nvingătoare.
De ce să scurme mintea lor
În amintiri bătrâne, oare?
Când mia fericirii, însă,
S-o irosi peste vreun an,
Și-o să te-apuci cu mână-strânsă,
Să numeri orice gologan,
În noaptea mea de biruință
Să nu-ndrăznești să-mi bați în geam
Cum pot să-ți fiu de trebuință,
Când leac de fericire n-am?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă refuzul de a mai implora iubire, acceptând că aceasta se află în altă parte. Vorbitorul anticipează un viitor în care celălalt va regreta pierderea, dar atunci nu va mai oferi consolare.