Era și gelos, și gingaș totodată,
Ca nimeni sub soare știa a iubi.
Să nu-i cânte însă de ce-a fost odată,
Ucise-a mea pasăre albă-ntr-o zi.
Șopti, în odaie intrând pe-nserate:
„Iubește-mă, scrie, trăiește din plin! ”
Și urmele păsării fură-ngropate
În preajma fântânii, sub vechiul arin.
Promisu-i-am plânsul că n-o să m-apuce,
Dar inima-mi piatră pe loc s-a făcut.
Și-mi pare într-una, oriunde m-aș duce,
C-aud glasul dulce urcând din trecut.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație complexă, marcată de gelozie și gingășie. Naratorul rememorează o pierdere dureroasă și regretă incapacitatea de a depăși trecutul, fiind bântuit de amintiri.
