Frumos era, neică, dealul
Pe unde treceai cu calul,
Calu-l legam în zăvoi,
Noi ne iubeam amândoi,
În miros de floricele
Sărutai buzele mele.
Acum știu ce s-a-ntâmplat
De prin zăvoi n-ai mai dat
Că aseară stând la poartă
Aflai că-ți mai place-o fată,
Cât oi fi și-oi trăi
Că te-am iubit m-oi căi.
La marginea râului,
La Podul Armașului,
În salcia cea bătrână
Două păsări mi se-ngână,
Una-mi spune ca să trec
Peste râu, să nu te-aștept,
Alta-mi spune c-o să vii
Și-n zăvoi ne-om întâlni.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste trădată într-un cadru natural idilic. Fata își exprimă regretul și durerea după ce află că iubitul ei o înșală, oscilând între speranța unei împăcări și acceptarea pierderii.