Inima-mi spune că mor,
Fetițele-mi dau ocol
Că le pare rău să mor,
Le pare rău c-am să mor
Că doar sunt măicuța lor,
Și mă-ntreabă ce-am de gând,
Eu le spun c-am un drum lung,
Mă-ntreabă de viu curând
Dar eu le răspund plângând.
Am o cale-ndelungată
Unde n-am fost niciodată
Și poate m-oi rătăci
Drumul nu l-oi mai găsi,
De-ați vedea că rătăcesc
Și drumul nu-l mai găsesc
Să nu m-așteptați prea mult
Că m-oi fi făcut pământ.
Să am bani de cheltuială
Și-aș veni la primăvară
Să mai văd soarele iară,
Să văd iarba odrăslind,
Mugurii-n pomi înflorind,
S-aud cucul iar cântând,
Frunza-n codru fremătând
N-aș pleca de pe pământ.
Și ce dragă mi-a fost viața
Și-uite pier cum piere ceața,
Și ce mult am iubit lumea
Și-uite pier cum piere bruma
De nu rămâne nici urma!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea unei persoane aflată pe moarte, care își ia rămas bun de la viață și de la cei dragi. Persoana își exprimă dorința de a mai trăi și de a se bucura de frumusețile naturii, dar acceptă inevitabilul sfârșit.