– Ciobăniță mititea,
Spune-i tu la măicuța
De-ți plac munții cu izvoare
Și turmele de mioare,
Răsărit mândru de soare
Sus în munți la Ploștinioare,
Doina ciobănașului
Din Munții Godeanului.
– De ce mă-ntrebi, măiculiță,
Că doar crescui de micuță
Sus la vârful muntelui
Sub cetina bradului,
Vântul cetina pleca
Pe mine mă legăna.
– Dragi mi-s nopțile de vară
Când dorm ciobanii pe-afară,
Roua de pe flori îi spală,
Și noi să cântăm cu dor
Cântecul ciobanilor
De pe vârful munților.
– Drag îmi e vara să sui
Munții Mehedințiului,
La munte la Ploștinioare
Unde-i turma cea mai mare.
Și noi să cântăm cu dor
Cântecul ciobanilor
De pe vârful munților.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea unei fete pentru viața la munte, pentru natură și pentru tradițiile ciobănești. Ea descrie frumusețea peisajelor montane și bucuria de a trăi în armonie cu natura.