Tot mai vânăt, murgule, e ceasul
la întorsul ultimului drum.
De când batem vămile cu pasul
ți-ai tocit potcoavele de fum.
Alelei; de cât amar de vreme
am pornit cu tinerețea-n șa
să culegem stele și poeme
din văzduhul albăstrind abia.
Iată, gârbovi ne-am întors în lume,
neguri am adus în amintiri,
pe rugina laurilor brume,
în caiete mari neîmpliniri.
Murgule, să-ncepem a ne strânge,
fruntea-i umbră, mâna a-nghețat.
Azi vor înflori trei stropi de sânge
pe năframa cui ne-a așteptat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie prin viață, marcată de trecerea timpului și de întoarcerea la final cu regrete și amintiri estompate. Vorbitorul reflectă asupra tinereții pierdute și asupra neîmplinirilor acumulate pe parcurs.