Plec pe stradă și mă uit așa puțin,
Văd și părți bune și părți rele, căreia îi aparțin.
Oare ce-aș putea să fac, să uit de multe,
Să încerc să dezvolt și eu idei mai culte.
Vreau să fiu mai bun, aștept mai mult de la mine,
Am și momente când vreau să uit chiar și de tine.
Gândul zboară nu pot să fac nimic, nu îl pot ține,
Lucrurile ce mă completează sunt puține.
Am zis de atâtea ori că nu-mi mai calc cuvântul,
Și mă purific mai bine decât o face argintul.
Mă enervez și-mi vine să arunc totul pe geam,
Zici că este o poezie gen bacovian.
Poate nu-ți place de mine că poate-s prea copil,
De acum o să fiu mult mai rece și ostil.
Nu calculez ce am trăit, nu calculez ce a fost,
Nu pot, căci știu că rezultatul îi unu mult prea prost.
Ce dracu’ s-a-ntâmplat asta e, ce a fost a fost,
Nu mă așteptam din partea ta să mă iei de prost.
Fiecare greșeală care o facem are un cost,
În ploaia ta de vorbe nu există adăpost.
Când vreau să fac să fie bine pentru noi,
Orgoliul din tine, face totul mai greoi.
Vreau să plec iar departe, să uit de toți de toate,
Decât cu oameni ca voi mai bine în captivitate.
Nu cer milă voastră, n-am nevoie de ajutor,
Dar mi-e greu să știu că am fost acolo doar de decor.
Dar poate o să mă satur și o să dau deoparte tot,
Poate zic că nu sunt în stare, dar poate pot.
Apare un peisaj pierdut și foarte gri,
Mai rău de atât nu cred că se poate înnegri.
Realizez că nu o să ajung nicăieri, niciodată,
Căci fiecare idee a mea e sfâșiată.
Încă o strofă multe lucruri de spus,
Privirea înnorată, fruntea încordată, capu’ sus.
Stau la masa mea și beau un pahar de vin,
Știu că nu fac bine și că așa nu o să-mi revin.
Încerc să găsesc rostul la tot ce s-a întâmplat,
Păcat că din calculele mele iese un c***t.
Tot ce am vrut să zic, adică ce am încercat,
E simplu numai ție ți se pare complicat.
Mai rău nu poate fi, o să reușesc,
Bineînțeles că îmi pare rău și totuși uite că zâmbesc.
Te iubesc! poți să o zici cât vrei de des,
Cuvinte, care acuma nu mă încălzesc.
Ar fi multe de zis, multe de auzit,
Până acum am zis tot ce am vrut, nu-mi place să ezit.
Să nu credeți ce v-am zis mai sus, v-am mințit,
Acum închei sunt obosit și amorțit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un amalgam de gânduri și emoții contradictorii, de la dezamăgire și frustrare la reflecții asupra vieții și relațiilor. Vorbitorul oscilează între dorința de a se schimba și acceptarea propriei stări, culminând cu o negare a sincerității anterioare.