Primul vers e cel mai greu de scris pe foaie
În războaie îți e spoită fața de sânge și ploaie
Prin nămol stai, te ascunzi să nu te vadă ei
Încerci să nu devii victima catastrofei
Te ridici, și te confesezi cu greu
Sperând să nu ajungi chiar de acum la Dumnezeu
Sperând să îți găsești sfârșitul printre cărți
Dar n-ai apucat decât sfârșitul primei părți
Ai renunțat la viață și la tot
Spunându-ți în minte „gata nu mai pot”
Un clopot deodată sună și te îneci
Căzând pe spate și închizând ochii pe veci
Sau cel puțin asta-ți era dorința
După ce-ai trecut prin toată suferința
Ai văzut și tu că nu e ca în povești
Fat-Frumos se luptă iar tu te obosești.
Te scârbești când vezi ce e-n jur
Iar te întinzi pe spate și te uiți către azur
Închizi ochii pentru ultima oară
Și speri la o moarte care măcar să nu te doară
Dragi prieteni care m-ați ascultat
În sfârșit știți și voi ce s-a întâmplat
Am redus tot la tăcere cu speranța fanteziei
Și am reușit să fac sfârșitul poeziei
O poezie a unui om care a luptat pe front
Și pe care mintea l-a dus către orizont
Un om demn de apreciat care mi-a spus
Indiferent de situație „ține capul sus”
Și acum că i-ați aflat povestea
Am să vă rog frumos să împrăștiați vestea
Mulțumesc, acum mă duc să scriu
Titlul cântecului ăsta „viața în pustiu”.
Sensul versurilor
Piesa descrie experiența traumatizantă a unui soldat pe front, confruntat cu ororile războiului și cu gânduri de moarte. Versurile exprimă deziluzia, suferința și dorința de a scăpa de această realitate dură.