Țara părinților.
Părul îmi ajungea până la pământ
Și treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putință
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre țara părinților
Spre o lume încă neinventată.
Lumea nu s-a inventat nici acum,
Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în țara părinților ce n-aș da să ajung!.
Dar în țara părinților
Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Și doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiații castani,
Umbre de tați condamnați
Și mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de originile și de trecut, idealizând țara natală ca un loc pierdut și inaccesibil. Vorbește despre trecerea timpului și despre sentimentul că nu ne putem întoarce niciodată cu adevărat acasă.