Molecule de calciu.
Să nu mă grăbesc,
Să las timpul să treacă,
Fiecare secundă-n cădere
Erodează puţin
Suferinţa.
Să aştept.
Fiecare val ce se sparge
Sapă în stânca
De care-s înlănţuit,
Fiecare fir de rugină
Subţiază lanţul.
Într-un mileniu, în două,
Stânca va fi nisip,
Fierul verigilor pulbere,
Oasele mele, molecule de calciu
Risipite în apă,
Suferinţa nimic.
Sensul versurilor
Piesa descrie o acceptare stoică a suferinței și a trecerii timpului. Vorbitorul își găsește consolare în ideea că timpul va eroda orice durere, transformând totul în elemente de bază, inclusiv pe sine.
