Plouă soare peste mine
Și mă udă cu lumină.
Eu în joc stropesc cu soare
Coala zărilor, velină.
Ce-am făcut?! Cum o s-ascund
Pata galbenă, arsura?
Peste tenta de lumină,
Peste zări mă dau de-a dura.
Nu se duce. Ce să fac?
Sufletu-l mototolesc
Și-l fac cârpă ca să șterg
Soarele copilăresc.
Cârpa sufletului însă
Toată-i îmbibată-n soare,
Șterg mereu și-n zări lumina
E din ce în ce mai mare.
Zarea aș putea s-o-nghit
Și ar fi ascunsă bine,
Dar mi-ar lumina tot trupul
Și-ar putea ghici oricine.
Ei, și dacă ar rămâne
Înc-un soare, ce ar fi?
N-o să plângă – nu-i așa? –
Nimeni dintre noi, copii.
Sensul versurilor
Piesa explorează inocența copilăriei și joaca cu lumina. Imaginează un univers în care soarele plouă și luminează totul, iar încercările de a ascunde această lumină sunt zadarnice, sugerând acceptarea bucuriei și a frumuseții.