Ana Blandiana – Arta de A Muri

Ars moriendi, înțelepciune
A lunecării încete
Pe lungile pante-ale serii,
Te-am învățat pe îndelete
Ca pe o rugăciune
Din copilărie
,
Ca să nu mă sperii
Când vine timpul
Să mă îmbie.
Ca să nu-mi pară rău
Și să nu mă scumpesc
La prețul nimbului, exorbitant,
Cerut de călău
Și adăugat atâtor dureri,
Schingiuiri, umilințe, profanări și incendii
Valurind de departe,
Din nenumăratele ieri
Salvate prin tine,
Cântec curgând fără rușine
Spre moarte,
Ars moriendi

Sensul versurilor

Piesa explorează acceptarea morții ca parte naturală a vieții, învățând să o întâmpinăm fără teamă. Este un cântec despre înțelepciunea de a ne pregăti pentru final, găsind pace în acest proces.

Lasă un comentariu