Am crescut?
Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare..
Dragi și ridicole, departe sunt zilele
Când lumea o-mpărțeam în buni și răi.
Am devenit puternici scăldându-ne-n derută
Precum în apa Stixului Ahil,
Dar de călcâiul vulnerabil încă
Atârnă soarta universului întreg.
E totul grav. Și înțelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne dă de gol adolescenți doar lipsa
Înțeleptei spaime de moarte.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra procesului de maturizare și pierderea inocenței. Se explorează sentimentul de vulnerabilitate și conștientizarea gravității vieții, în contrast cu simplitatea viziunii din copilărie. Lipsa fricii de moarte, specifică adolescenței, este văzută ca un indicator al tinereții pierdute.