Delir
al luminii.
Un cor
de raze pe care nu ți-l amintești:
scapulari, megaliți
și maci
pe jumătate
deschiși.
Sanctuarele unui vis tămăduitor, unde mirosea a păianjeni
și-a lemn mort. Epuizare într-un abdomen reîntors
a respira o licărire de minune posibilă,
îmbrățișată de tăcere, fără teama
de a-ți imagina la ce sperai. Și-apoi
să prezici vertijul unei păduri proaspete,
abandonată de zăpadă, nevătămată,
fără crevase, fără cioate, fără luminișuri, doar
cu urma fosilizată a glasurilor sale de lut,
acolo unde ploaia și-nchină lenta bulbuceală-n rădăcini.
Fără mânie sau speranță, metamorfozează
materia ce dizolvă într-o clipire
talismane atemporale pe fruntea zorilor.
Litanii, brazde, larve, hipertrupuri însămânțate
în întuneric, holograme ale eternității
în fierberea bătăilor de inimă. Un cameleon pornit
în copierea culorii umbrei sale.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de visare și transformare, într-un peisaj natural mistic. Vorbește despre metamorfoza materiei și căutarea eternității în lucrurile efemere.