Închisoarea albă.
Tot ce-am vrut să-ți spun odată
Într-o scrisoare a-ncăput.
Era albă-nchisoare
C-un sfârșit și-un început.
Rânduri rupte puse-n foaie
Dungi de gheață peste tot
Nu aveam un plic cu timbru
Mi-era frig și i-am dat foc.
Vreau să știu, ce te apasă
Spune-mi tot, ori nu-ți mai pasă
Ce-a mai rămas, mă-ntreb în scuze
Ce gând îți tremură pe buze.
Scăparea-i noaptea-n nepăsare
Am scris o albă-nchisoare
Am dat de frig, de bun sub piele
Am dat de plumb ascuns sub gene
Oare nu-ți mai pasă!.
Am cerșit la cer prea multe
Mi-am dorit ce n-am avut
Ce credeam că nu voi pierde
Ieri deja era pierdut.
Prea mult timp am stat sub ușă
Mă temeam să trec de prag
Am muțit văzând cum nordul
Suflă-n tine-n lung și-n lat.
Vreau să știu, ce te apasă
Spune-mi tot, ori nu-ți mai pasă
Ce-a mai rămas, mă-ntreb în scuze
Ce gând îți tremură pe buze.
Scăparea-i noaptea-n nepăsare
Am scris o albă-nchisoare
Am dat de frig, de bun sub piele
Am dat de plumb ascuns sub gene
Oare nu-ți mai pasă!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și izolare, descriind o stare de captivitate emoțională. Vorbește despre pierderi, temeri și despre o lipsă de comunicare într-o relație, sugerând o resemnare tristă.