Alexandru Vlahuţă – În Pădure

Cum m-adâncește-n visuri lăuntrul tău feeric,
Și cât îmi pari de sfântă!.. Tu mă uimești, pădure,
Când pe sub bolți tăcute și pline de-ntuneric,
Las pașii să mă poarte și gândul să mă fure..
Cum m-adâncește-n visuri lăuntrul tău feeric!..
Când mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,
Ce dulci vedenii tainic subt ochi mi se strecoară;..
Se-ntorc morții din groapă și vremile din cale,
Și iar mă simt copilul nebun de-odinioară,
Când mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,.
Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne.
Din vremi renvie basmul, și-mi torn palate iarăși,
Din aurul luminii ce printre crăngi se cerne..
Veniți, crai din poveste, ne-om prinde iar tovarăși,
Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne!.
Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte,
Căta-vom Cosinzene, ascunse prin palate,
Iar zmeii, pe la poduri, de-or sta cu noi să lupte,
I-om birui, și-n alte tărîmuri vom răzbate,
Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte.
Încet.. din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă…
Revino, cal năprasnic și știutor de gânduri;
De dorul ce mă arde aprinde-te și ia-mă,
Mai du-mă-n zbor pe unde m-ai dus și-n alte rânduri..
Încet.. din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă!.
Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele,
Lăsați potop de frunze aicea să mă-ngroape,
În farmece de visuri și-n pulbere de stele.
Să dorm sub straja voastră, în veci de voi aproape,
Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele!