Ieri! Cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri… poveste, cu eroii – oase putrede-n mormânt.
Astăzi? Lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește,
Țarmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâine? O strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine… mâine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului, contrastând trecutul, prezentul și viitorul. Vorbește despre efemeritatea vieții și incertitudinea a ceea ce ne așteaptă.