Aur, sub a mea privire
Cât de drăgălaș lucești,
Tu ești glorie, tu mărire,
Fericirea mea tu ești!.
Înjosit, plin de rușine,
Pentru tine viețuiesc,
Stând pe-un tron ce nu-i de mine,
Într-o țară ce urăsc.
Până ce n-oi calici-o,
Și-oi avea să-i iau ceva,
Hula ei voi suferi-o,
Ca un scai voi sta pe ea.
Dar atunci cu mulțămire
Voi lăsa-o binișor,
M-am născut zaraf din fire,
Și zaraf voiesc să mor.
Mult timp însă, o, durere!
Ca un rege-am să prânzesc,
O, cartofi, străbună bere,
Tot cu voi am să sfârșesc!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința unui personaj de a obține bogăție, chiar cu prețul de a trăi într-un loc pe care îl urăște. Există un sentiment de sacrificiu și o ironie amară în acceptarea unei vieți regale superficiale, în timp ce tânjește după adevărata sa vocație.