Buffon laisse gronder l’envie,
C’est l’hommage de să terreur.
Que peut sur l’clat de ta vie
Son obscure et lache fureur!
(LEBRUN)
Invidia neagră în van se tot luptă
C-o inimă vilă, perfidă, coruptă.
Să sfarme aceea ce voi ați creat,
Căci Iadul la cer uri s-atingă nu poate
Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate
Mereu e forțat!
În van contra voastră pigmeii cutează
Să-și verse veninul de care turbează,
Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las’!
Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară
Și lesne le-nmoaie lumina solară
Spre soare-nainte de-a face un pas!
Audacie mare pe dânșii-i domnește
Când micul lor suflet amar vă hulește!
Triumful lor însă e-n veci momentan!
Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă?
Și-ndată pigmeii putură să vadă
Că lupta-i în van!
O! Geniuri! vouă această cântare
Închin, căci voi singuri fuserăți în stare
Invidia oarbă a nesocoti,
Urmând înainte pe calea frumoasă
Atâta de dulce s-atât de spinoasă
Ce-atâția cutează a disprețui!
Și ție, junime, în care străluce
Scânteia cea sacră cu flacăra-i dulce,
Debilele-mi versuri și ție dedic;
Mergi dar înainte și nu privi-n urmă
Mulțimea de oameni compacți într-o turmă
Cu sufletul mic!
Deradă! deradă! ființele brute
Și geniul vostru ș-a voastră virtute!
Voi mergeți-nainte! Lăsați-i pe ei!
Desfrâul le roade și viață, și minte
Tartarul cel negru le este părinte!
La formă sunt oameni, la suflet, pigmei.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus geniilor, încurajându-i să ignore invidia și să-și urmeze calea. De asemenea, inspiră tinerii să-și urmeze pasiunile și să nu se lase descurajați de cei meschini.