Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă.
Afară e trist ca și-n casă, –
Plouă, plouă.
Plouă, plouă.. –
Plouă cât poate să plouă.
Zadarnic vor cântece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare.. –
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă.
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plâng amândouă.
Viața-și urmează-ndârjirea..
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă.
Rapănă-n geamuri ca-n tobe..
Spintecă inima-n două
Cântecul ploii de cobe.. –
Plouă, plouă.. –
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de tristețe și durere, amplificate de ploaie. Ploaia devine un simbol al suferinței interioare, iar cântecul descrie starea de melancolie profundă.