Cerul tău, ca un obraz de copil
între mângâierile sânului tău
de miresme și roade.
Trupul tău, snop de grâu
cu cingătoare subțire de mac
și cicoare.
Părul tău, despletit în holde de grâuri
în ape de soare spălat
și de râuri.
Glasul tău, în buciume lungi
pe ponoare turmele tale chemând
de mioare.
Mâinile tale, în podgorii de toamnă
fluturând înfloritele tale năframe
de doamnă.
O! Mândra mea, munții, apele,
văile răsunătoare, trupul tău răstignit cu brațele în cruce
din zare-n zare.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă frumuseții naturii și a femeii, văzută ca o icoană sacrală. Elementele naturii și trupul femeii sunt descrise cu o reverență aproape religioasă, sugerând o conexiune profundă între pământ, divinitate și feminitate.