Iar după pod, imediat,
Pe dreapta vezi o casă
În pragul casei un stejar
Cu rădăcina groasă.
Pe creanga lui, de-un picior
Va atârna o fată
Cu capu-n jos, în gura ei
E cheia fermecată.
Te vei urca pe-acel stejar
Cu capu-n jos, ca fata;
Vei întreba numele ei-
Speranța.
Vei săruta-o de trei ori
Speranța atârnată
Și fata îți va dărui
Cheia de la lacăta.
În vârful degetelor tu
Să nu trezești pe nimeni
Grăbit în casă vei intra
În casa cu lumină.
Să nu lași urme pe podea
Și să hrănești pisica
Iar mai departe vei putea
Să te descurci și singur.
(singur, singur, singur)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie inițiatică spre un loc misterios, unde protagonistul trebuie să urmeze instrucțiuni precise pentru a obține o cheie magică. Este o metaforă despre depășirea obstacolelor și găsirea soluțiilor în locuri neașteptate, cu un aer de mister și transformare personală.