Privesc codru de departe,
În bătaia soarelui,
Să-l colind ca altă dată,
A-și mai vrea putere nu-i.
Închid ochii și în minte,
Mă revăd iarăși fecior,
Ținând pușca bine-n mână,
Îmbrăcat în vânător.
Fă-mă, Doamne, tânăr iară,
Cu vreo 10 ani măcar,
Să-mi port pușca în spinare,
Să colind prin codru iar.
C-am ajuns în toamna vieții,
Și prea singur am rămas
După anii tinereții,
Singur stau și plâng în casă.
Cântau păsările-n codru,
Iar eu colindam prin el,
Zace pușca ruginită,
Prăfuită într-un rastel.
Murgu scurmă cu copita,
Și nechează-ncetișor,
De poteca din pădure,
Știu, murgule, că ți-e dor.
Fă-mă, Doamne, tânăr iară,
Cu vreo 10 ani măcar,
Să-mi port pușca în spinare,
Să colind prin codru iar.
C-am ajuns în toamna vieții,
Și prea singur am rămas
După anii tinereții,
Singur stau și plâng în casă.
Câinii mei de vânătoare,
Altă dată erau lei,
Nu mai pot s-alunge ursul,
C-au îmbătrânit și ei.
Și nici eu pe carabină,
Nu mai pot să fiu stăpân,
Vânători, cătare plină,
Vă urează un bătrân.
Fă-mă, Doamne, tânăr iară,
Cu vreo 10 ani măcar,
Să-mi port pușca în spinare,
Să colind prin codru iar.
C-am ajuns în toamna vieții,
Și prea singur am rămas
După anii tinereții,
Singur stau și plâng în casă.
Sensul versurilor
Un bătrân își amintește cu nostalgie de tinerețe, de zilele petrecute la vânătoare în codru. Acum, ajuns la toamna vieții, regretă pierderea puterii și a vitalității, dorindu-și să se întoarcă la acele vremuri.